Mai bag-o fisă, rejucăm!

     Teoretic se rejoacă, dar nu cred că suporterii mai au ceva de spus. Au dovedit acelaşi lucru: mereu superiori din punct de vedere vocal, calitativ, sentimental, şi nu numai, pentru că nu există termen de comparaţie între cele două tabere, raportat la suporteri. E o propoziţie cu valoare universală de adevăr, o axiomă ce nu trebuie demonstrată, ea există, şi o ştie o lume întreagă.

     Pe teren, rămâne de văzut ce va fi, iar rezultatul va fi vânat şi urmărit doar de cei cu o poziţie mai înaltă din punct de vedere altitudinal în Cluj. „Scopul scuză mijloacele” spunea Machiavelli, dar acest lucru nu se aplică la Universitatea. Urmăriţi, vânaţi trofeul, dar să ştiţi că faceţi braconaj, iar pedeapsa vă este mustrarea de conştiinţă şi onoarea pătată! 

     Sincer, rezultatul nu contează, contează ambiţia dusă la extrem, combinată cu dăruirea pentru impulsul veşnic aflat în spatele vostru, dat de tipii ăia îndrăgostiţi cu sânge alb-negru. Prin şansa dată de rejucare, arătaţi că ambiţia şi dăruirea primează, iar rezultatul să fie inferior faptului că aţi ieşit de pe teren cu capul sus. Un cap ţinut sus pentru că lupta a fost dusă până la capăt, şi până la capătul puterilor. Atunci pot spune că mă simt învingător.

     Închei prin a spune că un meci se poate rejuca, dar onoarea, respectul şi sacrificiul, nu. Îl câştigi, şi îl ai; îl pierzi, şi rămâne pierdut (doar dacă îl duceţi la TAS; poate acolo, ei vă recâştigă ce nicăieri nu poate fi câştigat ).