Ce avem nevoie

    Încep hazardat, fără introducere, doar cu ceea ce îmi trece prin cap; încep cu ceea ce n-avem nevoie la „U”.

 N-avem nevoie de:
  1. cantitate în tribune, doar calitate
  2. falsitate şi pretinşi suporteri
  3. apariţii în presă fără un suport solid pe baza articolului
  4. cupe, ş.a.m.d.

     Avem nevoie, doar de noi. Avem nevoie de oamenii care au fost în tribune la meciul cu Pandurii, oameni, care, după părerea mea, reflectă într-o proporţie foarte mare adevăraţii “U”- işti. Bine, exceptând cazul celor plecaţi în ţări străine, şi cei care chiar n-au putut ajunge din anumite motive bine justificate..dar ăia câţi sunt? Un plus de sub 5.000, cred... nu ştiu, câţi ar putea fi în plus, dar oricum, nu mulţi. Ăştia suntem, ăştia defilăm, cu acelaşi ”U” în suflet.

     „În sezonul 1991-1992, în retur…” – aşa începe ultimul editorial al domnului Ilieş. M-a marcat oarecum, într-un mod bizar, eu atunci m-am născut, el făcea deplasări pentru “U”... De acei oameni cu un suflet îmbibat de “U”, de ei avem nevoie, şi de ei, alături de tinerii “U”-işti. De la ei putem să învăţăm despre “U”, orice fapt povestit de ei e un plus, pentru că cine vrea să înveţe a iubi, de la ei o poate face cel mai bine. Orice auzit de la ei, e mai bun decât nimic, pentru că “U”-iştii noştri mai în vârstă au ce noi nu avem atât de mult, ani lângă Simbol.

     Gândeşte-te puţin, Gheorghe Bodea a scris două cărţi despre o idee, alţii, au mii de amintiri şi poveşti alături de simbolul “U”, toţi “U”-iştii, din 1919, au iubit la fel, cu acelaşi sentiment, şi nici măcar unul nu s-a plâns că a fost trădat (dezamăgit uneori, supărat, trist, pătat de prostia din conducere, sau poate lovit în orgoliu da, dar trădat, nu cred). Oare să nu fie asta iubirea de
care toţi avem nevoie? Noi, avântul tânăr, suflarea nouă de “U”-işti, avem nevoie de pilonii de susţinere mai bătrâni, aşa cred.

     Nu am scris cu gândul că nu îi acceptam, sau poate o facem prea puţin (nouă, celor tineri, ne este caracteristică starea de răzvrătire, de orgoliu, e perfect normal), şi nici nu vorbesc în numele tuturor, vorbesc în general, pentru ca, posibil, să readuc în mintea noastră că există printre noi enciclopedii “U”-iste în viaţă, pe care trebuie să le apreciem şi de la care să învăţăm despre “U”.

     Într-un prezent aşa cum e, cu privirea spre acel viitor incert, iubesc acelaşi “U” pe baza trecutului solid şi plin de onoare, care mă face să fiu mândru de valorile în care cred.


Povestea continuă…