Am scris despre copilul Patrick Popescu care a plâns pentru "U", am scris constant frânturi de prin tribune pentru că un bucătar plecat departe, mai iubește ideea de "U" și am vrut să fiu aproape de iubirea lui. Am mai scris despre un tată ce cânta la unison cu zâmbetul pe buze alături de fiica lui, apoi am tăcut, ani la rând...
Scriu din nou pentru toți romanticii incurabili ce au suferit în dragoste, cu accent pe dragostea pentru sport, pentru spirit, pentru ce am învățat de la părinți, bătrâni și cei ce încă zâmbesc și suferă... Accent pe o vocală, ce pentru noi e un simbol: "U".
Întâmplarea face ca niște băieți adunați într-un grup la inelul de jos, ce încă iubesc și vorbesc că deasupra lor, pe un stadion poate prea mare pentru iubirea lor nișată, mai aud un zumzet al unor cântece pentru care făceau sacrificii, m-au primit la o bere după ceva ani. Nu e ca și cum nu îi cunosc, dar vântul bate metaforic pe un stadion și ne plimbă din peluze, în colțuri de tribune, pe rânduri și sectoare diferite și grupul dispare. Tot ce rămâne e o pânză invizibilă țesută cu fir de iubire și nostalgie, asemeni uneia de păianjen, în care mijlocul ei e reprezentat de "U". Numai că "U" ăsta leagă și apropie, are gravitație proprie, așa că pânza asta de păianjen s-a retras în nucleul ei, cu tot cu oamenii prinși în ea.
Niște băieți tineri ce stau la o bere înainte de meci, mă întreabă dacă am văzut bătrânii din spate de pe terasă. Și i-am văzut... Aceiași bătrâni care cântă lângă tata, ce erau și ei tineri cândva, când eu eram copil și îi priveam, iară ei aveau alți bătrâni aproape când ei erau tineri, și tot așa...
Băieții ăștia îmi spun că noi bem bere în față pe terasă, că bătrânii stau cu ei acolo în spate. Tot pentru vocala aia ciudat de frumoasă, tot pentru "U"!
Mi-a fost dor să scriu, și acum m-a întrerupt un prieten să-mi spună că mergem spre stadion, iară eu scriam rândurile astea în zumzetul acestui bar obscur de cartier - Salcâmul. Aici ne-am întâlnit și mi-am adus aminte de salcâmul lui Moromete, un element reprezentativ al satului, al tradiției... și dacă "U" nu e un element al tradiției, atunci nu e nimic. Doar că acest salcâm nu e tăiat ca-n poveste, ci crește în ritmul lui lent și leagă generații.
Pornim spre meci, să ne salvăm de la retrogradare. Ce cuvânt fără încărcătură... Retrogradare... Cum să retrogradezi când tinerii și bătrânii se bucură că sunt legați de vocala asta și de efemerul salcâm...
Și bă Neamțule, cum de aici la Salcâmul? Păi aici se tot întâlneau bătrânii și așa ușor, ne-am lipit și noi de ei, am pus și poze cu "U" prin bar și ușor, ne-o legat locul ăsta... Aceeași idee, din altă gură.
Revin, că deraiez prin nostalgii... Scriu pentru că "U" mă leagă de bunu, de tata, de fratele meu ce au purtat potcoava asta pe piept, de prietenul meu alături de care am pictat steaguri și s-a dus în galeria din ceruri și de alți oameni frumoși care m-au primit cu ei prin microbuze să fac deplasări în siguranță, să ascult povești nemuritoare și cântece...
Scriu pentru că unele iubiri ce leagă comunități, indiferent de locul lor pe stadion, merită așternute măcar pe foi digitale...
"U" este o idee, pe care eu am îngropat-o adânc în suflet, pe un scaun din tribună, de unde am lăsat doar sufletul să cânte și ființa să fie resemnată, până ce m-am trezit după ani, cu îndrăgostiții ăștia la bere. Scriu pentru că Moromete a tăiat salcâmul și băieții de la "U" l-au replantat la tribuna de jos, în continuarea liniei de centru, cu suflet, emoție și iubire pentru alb și negru.
Nici măcar o poză în articol, nimic, doar negru pe alb căci:
Din tot a mai rămas splendoarea,
A miilor de amintiri,
Ce le păstrăm mereu în suflet,
Și vor renaște din iubiri...
