Detaşat, e imposibil

     Stau şi încerc să privesc detaşat, impersonal, dintr-o altă perspectivă asupra unui “U” bătrân, aflat mereu la prima tinereţe. Încerc să privesc detaşat asupra a tot ce se întâmplă cu adevărat la “U”, adică acolo, în fiecare suporter, în el.

     Din 1919, văd că lumea iubeşte pe un ton comun, iubeşte la fel ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte, doar prin onoare, obraz curat, mândrie şi prestigiu, chiar dacă uneori intervin şi lucruri pe care nu dorim să le vedem; dar asta-i viaţa. Doamne, cât de ciudat e, uitaţi-vă la oamenii ăia. O masă de oameni care iubeşte necondiţionat, cred, gândesc, se raportează la ”U"...nimeni nu-i poate înţelege, şi nu le pasă, pur şi simplu nu le pasă. Voi nu-i vedeţi cu câtă sinceritate îşi arată sentimentele tipii ăia îndrăgostiţi? De unde? Nici ei nu ştiu, s-au îndrăgostit, sau poate au fost născuţi îndrăgostiţi de ceva sublim...

     Omule, priveşte cum într-o lume plină de materialitate, de penibil, falsitate umană şi meschinărie, există şi oameni care iubesc mai sincer decât ne putem imagina - o idee; sunt acolo printre ei oameni care îşi arată sentimentele prin muzică, alţii prin cărţi scrise, prin editoriale, prin deplasări, prin pictarea unui steag, dar mulţi, cei mai mulţi, o arată prin pulsaţia lor şi prin felul în care vibrează când aud, pentru cel ce priveşte detaşat, un simplu “U”. Voi puteţi să-i înţelegeţi? Sper, dacă veţi încerca, să o faceţi, dar nu veţi reuşi, pentru că nici ei nu ştiu ce au, sunt convins... sunt doar îndrăgostiţi, au ochii închişi, ce înăuntru l-au deschis, şi acolo văd adevărata trăire.

     Privesc în ei, tremură, vibrează, plâng la nervi, le trece mereu, cântă cot la cot cu un frate, nu se simt trădaţi niciodată. Eu cred că dacă există iubire cu adevărat, de ei trebuie predată, doar de ei.
Scris dintr-o perspectivă idilică, încercând să îi înţeleg, sper că aşa am să reuşesc. Doar aşa pot vedea “U”, idilizarea absolută, într-o lume aşa cum e. În iubire nu se caută şi nu se aşteaptă motive, dar idilizarea asta absolută a lor, în materialitatea contemporană este imposibil de înţeles.

     Rând nou: oricum aţi fi, vă respect pe toţi!

(Sper să nu mă certe domnul Pilu, pentru că de la el am furat expresia următoare, dar îmi place mult)

Al vostru şi al meu,
Pogăcean Tudor