Cu juniori în alb şi negru

     Poate că-s prost, că nu gândesc în spiritul performanţelor şi a cupelor, prioritare în majoriatea suporterilor de tribună de prin lumea asta. Că dacă-i să o luăm aşa, toţi ţin cu Barcelona că joacă de rupe, sau mediile spectatorilor cresc când apare cupa în vitrină. Nu, mie-mi place să văd ambiţie şi dăruire la un club pe care-l iubesc. Asta vreau la ”U”.

     Acum să prezint ce-aş vrea eu, la Simbol. Oricum ar fi, e bine, pentru că-l iubesc aşa cum e, dar, cum va fi prezentat mai jos mi-ar plăcea mie să fie. 

     Sezonul viitor, să fie pe teren, conduşi de Sisi, o ceată de juniori care îşi dau sufletul pentru ”U”, pentru afirmare în alb-negru. Să vedem cum se dedică, pun sufletul şi aleargă pentru orice minge. Atunci pot spune că voi fi cu adevărat fericit să văd alb-negru pe gazon.

     -Băiatule, şi rezultatele?

     -De ele, nu-mi pasă. Vin sau nu vin, ce contează. După mine, să picăm în B, şi acolo, jucătorii vor ara terenurile mai proaste, dar cu aceeaşi ambiţie! Şi dacă ambiţia şi determinarea sunt duse la extrem, sunt convins că va fi mereu bine!

     Banii, ei, sigur vor veni de undeva pentru a menţine juniorii la echipă, şi de a asigura condiţiile necesare lor. Cred că se vor găsi resursele necesare.

     Cu ambiţie şi dăruire venită de la juniori, aş vedea pe ”U”, în vârful performanţelor mondiale, raportate în sinea mea. Adică, ei vor fi campionii sufletului meu, mai presus de orice cupă europeană, pentru că pun sufletul într-o competiţie sportivă, îmbrăcaţi în alb-negru.

     ...şi aşa, aş fi eu fericit. Cu de-ai noştri în teren, fără perfomanţe, fără mercenari, şi departe de mizeria descrisă prin politic, mafie, blaturi, mită, ş.a.m.d., din tot fotbalul. Aşa descrie un îndrăgostit fericirea pe plan sportiv.

Vreau F.O.R.T.

     Într-un stil mai cu răbufnire de sine, scriu:
   Plecaţi toţi cei care au scris printre clauzele din contract, „Mercenar fidel, sclav supus banului, jeg fără suflet, etc.”. Plecaţi toţi! Să rămâna doar juniorii, şi cei care suferă, dau totul şi trăiesc alb-negru.
"Eşti un idiot! O să picăm în B, atunci e mai bine?”; Da mă, e mai bine, pentru că eu iubesc, nu urmăresc un scop final în dragoste! Eu vreau să văd dăruire şi determinare, prin asta simt că trăiesc! Plecaţi toţi. Nici să vă înjur nu meritaţi! Îmi e scârbă de toţi mercenarii, politicul, blaturile, jocurile de culise din tot sportul! Mai merg la meciuri la echipa a 2-a, şi ei, se dedică până la fluierul final, mă fac să mă simt mândru! Pe ei, pe toţi, să îi vedem mereu! Mercenarilor.

     Walter, tu ai pus ”U”-iştii la cernut, ai pus sita, cerne puţin, şi apoi pleacă, rămâi, trage-i după tine, lasă-i aici, fă ce vrei, dar nu-ţi bate joc de ”U”.

     Un mic sfat: dacă eşti obsedat după bani, avere, profit, perfomanţe, pleacă la cluburi care practică acest gen de sport. Aici, la ”U”, nu-i cazul. Mergi la Arpi, mergi şi asociază-te cu cine vrei, că doar „afacerile-s, afaceri, nu?”.

     Lăsaţi-ne să ne purtăm simbolul curat, îmbibat cu oameni de caracter, şi voi plecaţi! Nu-mi pasă de mercenari, de scor, de rezultate, pur şi simplu nu-mi pasă! Înţelege, nu îmi pasă de aşa ceva!

     Mai spun o dată, „pentru că eu iubesc, nu urmăresc un scop final în dragoste!”.

     Legat de meci, pentru cei care spun că am fost umiliţă, nu asta înseamnă umilinţă pentru noi, calmaţi-vă, respiraţi, aşa, încet! Tot noi deţinem recordul la „ a umili”. Mai ştiţi când am fost mai mulţi ca voi, pe propriul vostru stadion, cu un preţ al biletului de 150 lei, iar voi aţi intrat cu bilete moca sau penibil de ieftine? Aaa, nu asta e totul, mai era ceva cu difuzoarele voastre conectate la microfon, dar tot v-am acoperit, nu? Aşa era, parcă. Sau când am fost aproximati 8.000, ţarc plus tribună, tot la voi acasă, şi aţi fost reduşi la tăcere? Nu mai zic nimic, că mă simt umilit de un rezultat de meci  ( un zâmbet mai ironic, aşa ). Repet, paragraful ăsta e pentru cei care zic că am fost umiliţi. Noi, suntem suporteri, nu jucători, deci pe noi doar alţi suporteri, ne pot umili, nu jucătorii, care sunt pe teren şi joacă un sport.

     La bine, toţi iubim, suntem prieteni şi ne bucurăm, dar la rău? Acolo doar ”U”-iştii ştiu ce fac ( secretul e F.O.R.T. , dincolo de orice; F.O.R.T. = Fidelitate Onoare Respect Tradiţie, asta pentru cei care nu-s „de pe aici, din ograda noastră” ).

     Ce nu ne omoară, ne face mai puternici!

     Încheiere, cu o întrebare retorică: Şi dacă asta nu e viaţa de ”U”-ist, care e?

Detaşat, e imposibil

     Stau şi încerc să privesc detaşat, impersonal, dintr-o altă perspectivă asupra unui “U” bătrân, aflat mereu la prima tinereţe. Încerc să privesc detaşat asupra a tot ce se întâmplă cu adevărat la “U”, adică acolo, în fiecare suporter, în el.

     Din 1919, văd că lumea iubeşte pe un ton comun, iubeşte la fel ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte, doar prin onoare, obraz curat, mândrie şi prestigiu, chiar dacă uneori intervin şi lucruri pe care nu dorim să le vedem; dar asta-i viaţa. Doamne, cât de ciudat e, uitaţi-vă la oamenii ăia. O masă de oameni care iubeşte necondiţionat, cred, gândesc, se raportează la ”U"...nimeni nu-i poate înţelege, şi nu le pasă, pur şi simplu nu le pasă. Voi nu-i vedeţi cu câtă sinceritate îşi arată sentimentele tipii ăia îndrăgostiţi? De unde? Nici ei nu ştiu, s-au îndrăgostit, sau poate au fost născuţi îndrăgostiţi de ceva sublim...

     Omule, priveşte cum într-o lume plină de materialitate, de penibil, falsitate umană şi meschinărie, există şi oameni care iubesc mai sincer decât ne putem imagina - o idee; sunt acolo printre ei oameni care îşi arată sentimentele prin muzică, alţii prin cărţi scrise, prin editoriale, prin deplasări, prin pictarea unui steag, dar mulţi, cei mai mulţi, o arată prin pulsaţia lor şi prin felul în care vibrează când aud, pentru cel ce priveşte detaşat, un simplu “U”. Voi puteţi să-i înţelegeţi? Sper, dacă veţi încerca, să o faceţi, dar nu veţi reuşi, pentru că nici ei nu ştiu ce au, sunt convins... sunt doar îndrăgostiţi, au ochii închişi, ce înăuntru l-au deschis, şi acolo văd adevărata trăire.

     Privesc în ei, tremură, vibrează, plâng la nervi, le trece mereu, cântă cot la cot cu un frate, nu se simt trădaţi niciodată. Eu cred că dacă există iubire cu adevărat, de ei trebuie predată, doar de ei.
Scris dintr-o perspectivă idilică, încercând să îi înţeleg, sper că aşa am să reuşesc. Doar aşa pot vedea “U”, idilizarea absolută, într-o lume aşa cum e. În iubire nu se caută şi nu se aşteaptă motive, dar idilizarea asta absolută a lor, în materialitatea contemporană este imposibil de înţeles.

     Rând nou: oricum aţi fi, vă respect pe toţi!

(Sper să nu mă certe domnul Pilu, pentru că de la el am furat expresia următoare, dar îmi place mult)

Al vostru şi al meu,
Pogăcean Tudor

Mureşane, întinde coarda că se rupe!

     Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj: „Vom cere la recurs să se joace şi fără spectatori”

     De ce fără spectatori? Ce-au făcut ei? Te simţi oarecum penibil că nu poţi beneficia, tot tu, şi de acest aspect? 

     La recurs, întinde coarda, cât te duce nesimţirea. Hai, fă-o! Spune-le să jucăm în zece, spune-le să jucăm fără nici măcar un maseur în staf, cere tot ce vrei tu. Cere să jucăm în Gruia, spune-le că acolo te simţi mai în largul tău.

     Tu chiar crezi că are vreo importanţă ceea ce ceri tu? N-ai nici cel mai mic argument să câştigi ca la rejucare să nu fie suporteri în tribune. Ăia, suporterii, ei te vor toca şi îţi vor pune presiune pe masa ta musculară, ei. Ei te vor face să suferi, pentru că acolo, adânc în tine, ştii că poţi obţine orice vrei cu banii şi cu relaţiile tale, dar nu şi suporteri adevăraţi. Îi vei avea doar pe cei de acum, cu ei rămâi, şi asta nu o poţi schimba!

     Din toată lumea asta, cumpără toate cupele şi pune-le în vitrină, cumpără cei mai buni jucători, toţi arbitrii, tot ce vrei...rămâi cu durerea presiunii unor inimi îmbibate în alb-negru, ce te vor roade mai rău decât ciuma!

    

     Să-ţi fie ruşine!

Mai bag-o fisă, rejucăm!

     Teoretic se rejoacă, dar nu cred că suporterii mai au ceva de spus. Au dovedit acelaşi lucru: mereu superiori din punct de vedere vocal, calitativ, sentimental, şi nu numai, pentru că nu există termen de comparaţie între cele două tabere, raportat la suporteri. E o propoziţie cu valoare universală de adevăr, o axiomă ce nu trebuie demonstrată, ea există, şi o ştie o lume întreagă.

     Pe teren, rămâne de văzut ce va fi, iar rezultatul va fi vânat şi urmărit doar de cei cu o poziţie mai înaltă din punct de vedere altitudinal în Cluj. „Scopul scuză mijloacele” spunea Machiavelli, dar acest lucru nu se aplică la Universitatea. Urmăriţi, vânaţi trofeul, dar să ştiţi că faceţi braconaj, iar pedeapsa vă este mustrarea de conştiinţă şi onoarea pătată! 

     Sincer, rezultatul nu contează, contează ambiţia dusă la extrem, combinată cu dăruirea pentru impulsul veşnic aflat în spatele vostru, dat de tipii ăia îndrăgostiţi cu sânge alb-negru. Prin şansa dată de rejucare, arătaţi că ambiţia şi dăruirea primează, iar rezultatul să fie inferior faptului că aţi ieşit de pe teren cu capul sus. Un cap ţinut sus pentru că lupta a fost dusă până la capăt, şi până la capătul puterilor. Atunci pot spune că mă simt învingător.

     Închei prin a spune că un meci se poate rejuca, dar onoarea, respectul şi sacrificiul, nu. Îl câştigi, şi îl ai; îl pierzi, şi rămâne pierdut (doar dacă îl duceţi la TAS; poate acolo, ei vă recâştigă ce nicăieri nu poate fi câştigat ).

Atunci când orgoliile prind viaţă

      Primul paragraf este despre altceva: este despre respectul meu pe care poate pot să-l arăt prin acest paragraf celor care au lucrat la coregrafie ( cei care au contribuit, suntem toţi ). Băieţi, poate lumea vă consideră de multe ori huligani, drogaţi, alcoolici, sau aşa mai departe..Nu! Voi sunteţi nişte sufletişti, aşa văd eu lucrurile. Nimeni, dar nimeni nu vă poate judeca pentru ceea ce aţi făcut pentru realizarea coregrafiei. Plec capul, şi spun: Vă mulţumesc, şi vă respect enorm!

     Revenim. Să ne suspende terenul, să pierdem cu 3-0, să câştigăm cu 3-0, să pierdem ambele echipe cu 3-0. Am mai spus-o, rezultatele sunt importante doar pentru cei care urmează calea perfomanţei şi a banului, călcând pe cadavre, aşa că, nu ne priveşte pe cei ce iubesc alb-negru.

     Acum, în ziua de azi, lumea de la care te aştepţi mai puţin îţi arată că defapt nu asta contează pentru ei; nu banul, nu rezultatele, ci orgoliul şi mândria curată cu care te prezinţi în lume. Asta! Bornescu, nu credeam că vei face asta, dar când te-am văzut la gâtul lui, radiam de fericire, pentru că el încerca să ne umilească, dar tu ai sărit la el pentru orgoliul şi devotamentul faţă de ”U”. Pentru asta, te respect! Doar pe Sisi îl vedeam în stare de aşa ceva, sincer. Dacă o faceai la orice alt meci, atunci când un jucător advers( mai ales unul care declara că respectă fanii şi că este respectat ) făcea ce a făcut, erai la fel de respectat, poate chiar mai mult, din punctul meu de vedere.

     Pentru cei ce iubesc alb-negru, mândria, orgoliul şi dăruirea contează, iar tu nu te-ai lăsat umilit! Capu` sus, ai respectul meu!

Comparaţia din Cluj

     Aceeaşi lume, oameni diferiţi, percepţii diferite, gândiri diferite, cu principii şi valori, tot diferite.

     Voi trofee, cupe, bani mulţi, perfomanţă mai presus de toate. Trageţi linia, şi ziceţi: Merită totul, ţin cu ***.

     Noi obraz curat, onoare, respect de sine, capul sus, suflete împăcate, şi valori. Tragem linie, şi zicem: Şi pentru noi, chiar merită să ţinem cu ”U”.

     Acelaşi fenomen (ne raportăm doar la fotbal, nu la sport în general, pentru a fi corecţi până la capăt; ”U” n-are secţie de popice, voi n-aveţi alte secţii, deci, ne raportăm doar la fotbal), acelaşi oraş, oameni diferiţi, gândiri diferite, cu principii şi valori, tot diferite (reluăm introducerea - n-am inspiraţie).

     Echipa de fotbal, da, e mai bună a voastră după parerea mea, dar atât, nimic mai mult, nimic mai puţin (săriţi-mi la gât, aduceţi argumente, "că mă frustratule, da` noi avem şi bani mai mulţi, şi stadion propriu, şi câte şi mai câte, nu doar echipă de fotbal mai bună" - solide argumente, da, aproape m-aţi convins că merită o schimbare pentru mine; vezi să nu...).

     Fiecare ar trebui să recunoască că pe orice alt plan, Universitatea Cluj-Napoca este superioară. Fiecare ştie ce vrea, tragem linie, şi alegem ceea ce vrem să fim; noi cu noi, unii dintre voi, tot cu noi ( explicaţie: pentru a ne ataca, singurul vostru punct de sprijin în „dispută” vă este faptul că sunteţi mai buni în teren, atât, plus cele menţionate mai sus, care, după părerea mea de retard, nu prea contează în ceea ce se numeşte dragoste; am spus că doar "unii dintre voi, tot cu noi", pentru a fi, din nou corect până la capăt, prin prisma faptului că şi la *** sunt suporteri care se raportează la ce iubesc ei, puţini, dar aş fi nesimţit să zic că nu există - o mână, dar sunt acolo, mulţumiţi cu o dragoste pe care nu o înţelege nimeni, aşa cred).

     Am tras linia, şi am decis!

     Că comparaţia (cacofonie?! Ioii, scuze..) cu Clujul, se poate face şi cam aşa, nu?

Metamorfoză: din „Om”, în ”U”-ist.

     Judecaţi-mă cum vreţi, nu-mi pasă, aşa gândesc, la ce voi scrie, la asta mă raportez.

     06.05.2012 - gândesc despre a fi ”U”-ist. Din casă, ieşi cu fularul la gât, până la stadion, aud de pe stradă „Hai ”U”! ” de multe ori, şi de la oameni pe care nu îi cunosc; prin oraş, postere şi anunţuri cu meciurile lui ”U”, prin centru, marş după marş organizat de aceeaşi suflare ”U”-istă. 

     Când am mers prin Mediaş, prin Alba-Iulia, chiar şi la Bistriţa un meci, am fost primiţi frumos, oamenii de acolo zâmbeau şi făceau cu mâna în semn de „Salut!”. De ce, oare pentru că te respectă ca „Om”, sau ca ”U”-ist? Ce contează, pentru că dacă vrei să te consideri ”U”-ist, inevitabil trebuie să fii mai întâi, „Om”. Rămâi „Om”, dar unul "U"-ist.

     Toate lucrurile frumoase ce se învârt în jurul acestei idei, te fac mândru că ai un suflet din care face parte ”U”. „Să fii om e lucru mare!” zicea cineva, cândva. Pot spune că şi a fi  ”U”-ist e lucru mare, pentru că cine te respectă, te respectă pentru ceea ce eşti ca identitate, nu ca performanţă pe plan fotbalistic, sau sportiv.

     Încheiere: nu eu am ales ”U”. L-am moştenit, şi-l duc cu mândrie mai departe, pentru că merită, de asta!

Orice meci, aduce acel ceva...

     Într-un meci în care am jucat cum am jucat, Gaşca nebună a meritat un punct, astfel încât studenţii, împreună cu cei din universitate, au făcut front comun. Merită Sportul să rămână în prima ligă, pentru că ei, sunt acei jucători care joacă pe un salar mizer, dar cu dăruire şi ambiţie pentru pasiunea lor - fotbalul; pentru asta, respect. 

     Din meci, tot ce-am remarcat, aşa, mai de „Doamne-ajută” a fost:

·         -mai multă lume decât la meciul cu Pandurii

·         -licuriciul de Bornescu care se agita haotic uneori

·         -freza de asasin plătit a lui Mendy

·         -un junior strălucit, dedicat, care a pupat sigla lui “U” după golul său superb

·         -galeria care n-a tăcut o clipă, cântând chiar şi înaintea începerii partidei, amânată cu 15 minute

     Morar, dacă ar fi toţi jucătorii ca tine, să vină fugind spre galerie cu emblema Universităţii stânsă în pumn, sărutând-o, atunci, indiferent de situaţia în care ne-am afla, norii n-ar fi pe strada noastră. Cu gândul la tine fugind spre noi sărutând icoana, spun că asta vreau mereu de la un jucător care joacă la “U”, asta să radieze din ei, dăruire, sacrificiu şi determinare.

Poate că alb-negru e derby-ul, nu?

     Consideraţi-mă tâmpit, dar asta-mi e părerea. Poate ăsta e un derby. Universitatea Cluj-Napoca vs. Sportul Studenţesc. Alb-negru vs. alb-negru. Şepcile Roşii vs. Gaşca Nebună.

     Pentru că mâine, aceleaşi culori se întâlnesc, pentru că mâine Universitatea şi cei din studenţime sunt profesorii principali, meciul este, pentru mine un derby. Un derby de principii, de valori, de duel plin de fair-play, va fi pe gazon.

     Meciul cu echipa mai noului titrat oracol din Gruia, este un meci, atât. Unul în care pur şi simplu nu îmi pasă decât de “U”, pentru că, sincer, mâine voi purta respect şi pentru Sportul, prin simplul fapt că au acel sincer “Studenţesc” în identitatea lor.

     Aşteptăm jocul din curtea facultăţii, în speranţa unui joc frumos.

Concept personal

      Pot să spun că prin scris, pot să exprim cu exactitate ceea ce cred şi ceea ce simt cu adevărat. Cred in “U” ! Atât, în “U” ! “U”, un simbol ! Un spirit curat şi nestins, cu un mesaj şi cu o semnificaţie la fel de pură! În asta cred eu, pentru că în asta am fost învăţat să cred, doar în el! Da, în “U”! Doar în el! Şi am mai fost educat să trăiesc prin acest spirit, şi să-l duc mai departe cu mine, pentru că, nu-i aşa, noi murim, dar “U”, niciodată!  

      Mndah…vremurile trec, şi altele vin, noi murim, “U” niciodată! N-am trăit "acele" vremuri, şi nu mă simt vinovat că n-am făcut-o, pentru că nu trăiam pe atunci, pentru că nu existam nici măcar în gândul părinţilor mei, pentru că şi ei, au trăit doar o parte din istoria simbolului, dar sufletul e etern, şi m-am născut “infectat” cu “U” ! Aş fi vrut sş le trăiesc, aş fi vrut să trăiesc din 1919 până acum, şi până la infinit, dar nu s-a putut, şi nu se poate! Păcat!

      Ce este cu adevărat interesant?! Să fie oare modul în care acest spirit a rămas acelaşi încă de când a apărut? Sau, poate modul în care fiecare a invăţat să tină cu “U” ? Nu! Cel mai interesant este că o mulţime de oameni cred în “U”, şi nu pot sş schimbe asta cu absolut nimic, niciodată! ( îmi aduc aminte de un cântec “Cu “U” Cluj pană la moarte, până la moarteee….Şi după moarte, cu “U” Cluj şi după moartee, şi după moarteee ). Ciudat, e chiar ciudat!

      Dacă-mi fac arborele genealogic, sigur dau de un strămoş “U”-ist, de pe vremea lui 1919, pentru că asta nu se poate schimba, totul se transmite, e un virus, unul bun! O stare permanentă care te urmareşte peste tot, şi este cu tine mereu, indiferent de ceea ce se întamplă….doamne, chiar nu are leac, şi ce-mi place să fiu dependent! “Dependent de “U” “, ce superb sună!

      Am doar un singur gând de viitor când mă gândesc la “U”, când mă gândesc nostalgic la cum a fost, raportat la ceea ce este,  sau când mă gândesc cu tristeţe la ce va fi! Sunt foarte optimist în sinea mea, mereu, dar realismul mă apasă cam tare, uneori… Mă gândesc la ce vom transmite noi mai departe, la ce “U” vom transmite mai departe generaţiilor care vor fi! Doar la asta mă gândesc, şi vreau să transmit un “U”, aşa cum au transmis ăi alţii! Şi eu pot să o fac, sunt convins de asta, şi sunt convins că şi voi, toţi puteţi, pentru că “U” e “U”, e unul singur, acelaşi pe care toţi îl cunoaştem în sinea noastră!

      Termin de scris, prin a spune că în asta cred cu adevărat, şi mă apasă asta de mult timp, simţind nevoia să o “spun” ! Vreau să pot transmite celor ce vor fi in viitor, acel sentiment descris ca “un nod în gât când pierzi şi esti umilit, dar cânţi mai tare, chiar dacă te chinui să o faci, şi totuşi, o faci, pentru că “U” dictează tot” !

      “U” pentru toti, toţi pentru “U” !  Noi, toţi “U”-iştii adevăraţi, păstrăm tradiţia intactă şi vie în noi, pură şi neatinsă de mizeriile de azi, aşa că, tot ce păstrăm, să şi arătăm!

  

Ce avem nevoie

    Încep hazardat, fără introducere, doar cu ceea ce îmi trece prin cap; încep cu ceea ce n-avem nevoie la „U”.

 N-avem nevoie de:
  1. cantitate în tribune, doar calitate
  2. falsitate şi pretinşi suporteri
  3. apariţii în presă fără un suport solid pe baza articolului
  4. cupe, ş.a.m.d.

     Avem nevoie, doar de noi. Avem nevoie de oamenii care au fost în tribune la meciul cu Pandurii, oameni, care, după părerea mea, reflectă într-o proporţie foarte mare adevăraţii “U”- işti. Bine, exceptând cazul celor plecaţi în ţări străine, şi cei care chiar n-au putut ajunge din anumite motive bine justificate..dar ăia câţi sunt? Un plus de sub 5.000, cred... nu ştiu, câţi ar putea fi în plus, dar oricum, nu mulţi. Ăştia suntem, ăştia defilăm, cu acelaşi ”U” în suflet.

     „În sezonul 1991-1992, în retur…” – aşa începe ultimul editorial al domnului Ilieş. M-a marcat oarecum, într-un mod bizar, eu atunci m-am născut, el făcea deplasări pentru “U”... De acei oameni cu un suflet îmbibat de “U”, de ei avem nevoie, şi de ei, alături de tinerii “U”-işti. De la ei putem să învăţăm despre “U”, orice fapt povestit de ei e un plus, pentru că cine vrea să înveţe a iubi, de la ei o poate face cel mai bine. Orice auzit de la ei, e mai bun decât nimic, pentru că “U”-iştii noştri mai în vârstă au ce noi nu avem atât de mult, ani lângă Simbol.

     Gândeşte-te puţin, Gheorghe Bodea a scris două cărţi despre o idee, alţii, au mii de amintiri şi poveşti alături de simbolul “U”, toţi “U”-iştii, din 1919, au iubit la fel, cu acelaşi sentiment, şi nici măcar unul nu s-a plâns că a fost trădat (dezamăgit uneori, supărat, trist, pătat de prostia din conducere, sau poate lovit în orgoliu da, dar trădat, nu cred). Oare să nu fie asta iubirea de
care toţi avem nevoie? Noi, avântul tânăr, suflarea nouă de “U”-işti, avem nevoie de pilonii de susţinere mai bătrâni, aşa cred.

     Nu am scris cu gândul că nu îi acceptam, sau poate o facem prea puţin (nouă, celor tineri, ne este caracteristică starea de răzvrătire, de orgoliu, e perfect normal), şi nici nu vorbesc în numele tuturor, vorbesc în general, pentru ca, posibil, să readuc în mintea noastră că există printre noi enciclopedii “U”-iste în viaţă, pe care trebuie să le apreciem şi de la care să învăţăm despre “U”.

     Într-un prezent aşa cum e, cu privirea spre acel viitor incert, iubesc acelaşi “U” pe baza trecutului solid şi plin de onoare, care mă face să fiu mândru de valorile în care cred.


Povestea continuă…