Ana, nu-i photo shooting!

     Pandurii servesc. Game. Set. Match. 6-2. 6-2. 6-2.

     Prodanca face cu nervii că Reghe e departe, iar dânsa e nesătulă ( dar a declarat că merge la Bucureşti şi face dragoste cu el). Mai bagă un pictorial Playboy. Calm, nu exploda. Jos textila! I’m sexy and I know it..wiggle wiggle wiggle, yeah.

     Răbdare stimabilo’. Un lot nu se omogenizează într-o lună. Nu-i ca şi cum te-ai dezbrăca, ai poza şi-ai da print. O fi lotul subţire, cu valori sau fără valori, dar ai răbdare. Să ştii că înţelegem situaţia actuală, şi nu-i bai că obiectivul e salvarea de la retrogradare. Aia chiar nu-mi pasă. Vreau să văd dăruire şi ambiţie, dar asta se va vedea (sper) după omogenizarea lotului.

      Ăia nici nu se cunosc, nu se simt deloc. Eu cred că încă se mai întreabă între ei care pe ce post joacă. Nu de alta, dar fac pariu că mai mult vorbesc prin semne. Aş merge la antrenament să-i încurajez. Dar ca limbă străină, ştiu la un nivel „mai de domne’-ajută” doar engleza. Crezi c-aş putea să mă fac înţeles? 

     Clau declarase că se simte umilit. Păi a fost sportiv, şi are caracter. Sper să te lămuresc: se simte umilit pentru că, lăsând la o parte conjunctura, n-a avut timpul necesar pentru a-şi arăta calităţile. Are şi el vina lui de moment, sunt convins, dar crezi că nu e frustrant pentru el că n-a avut timpul necesar să dea tot ce e mai bun? Dacă trece timpul, şi pune suflet dar tot nu iese nimic, asta e. A încercat. Respectăm asta. Dar dacă iese ceva? 

Calm tipo`. E sport. Nu e photo shooting.

Reporter

Am deschis televizorul, mi-am dat seama că juca Petrolul, doar după culori. Ce scârbă îmi e de gunoaiele astea de caractere. „Sportul formează caractere” spune un citat celebru. Încerc să fac pe filozoful „Sportul forma caractere” sau „Sportul mai formează caractere, uneori”.

Greaţă. Scârbă. Gunoaie.

„Da mă, tu, ăsta, ce tot comentezi aiurea, tu ce-ai face?  Ai sta pe un salar „mizer” sau ai pleca pe bani mai mulţi?” se aude din vestiarul Petrolului.

„Gunoaielor, nu la asta se rezumă, ci la modul în care aţi plecat! Pleci, nimeni nu zice să nu o faci, e locul tău de muncă, e venitul tău gunoiule, dar să pleci aşa?”

„Aşa cum mă?!”

„Mă?! Spune-mi domnule, te rog. Nu eu sunt cel care îl întrece pe Cocoşatul de la Notre Dame, jucătorule profesionist. Toţi sunteţi un prinţ şi-un epilat, dar mai strâmbi ca pişatul boului. M-am plictisit să vă bag în seamă. Vă explic acum: v-am cântat, v-am iubit, şi plecaţi fără să scoateţi un cuvânt? Fără să spuneţi nimic, plecaţi cu capul plecat pe uşa din spate jegoşilor. O declaraţie penibilă de fotbalist măcar... Păi atunci trebuia să veniţi la finalul partidelor să ne aplaudaţi şi să cântaţi alături de noi, chiar şi atunci când nu eraţi învingători, sau când ne-aţi vândut? Scuze, cred că şi atunci eraţi prefăcuţi, doar v-aţi respectat o clauză din contract, nu?  Unde dracului vă e minimul de bun simţ, caracterul e prea mult spus? Unde? V-aş sfinţi dacă v-aş scuipa; scursuri ale societăţii, nimicuri...”

„Păi eu nu-l mai am, de la pumnul ăla luat” spuse Galamaz.

„Eu m-am epilat, mi-am pilit unghiile şi s-a dus” spuse Grozav.

„Al meu e... implantat, la Bianca” spuse Cristea.

...iar restul fugeau spre vestiar, doar Dorinel Popa se bătea în piept strigând „Eu nu trădez, eu am greşit, dar mi-am ascultat sufletul şi m-am întors” (cred c-a fost scuipat apoi, nu-mi aduc aminte)

Îmi e dor de voi

     După ce a venit Ualtăr, care promitea marea cu sarea, iar noi, cel puţin eu ( nu vreau să vorbesc în numele vostru ), am fost aburit de vrăjeala ieftină de tip mitic, cum că va face şi va drege; în fine, ştie toată lumea ce şi cum a fost.Revin. Acum, după ce-am păţit cu Ualtăr, sincer, mi s-au deschis ochii mult mai mult, poate şi unora dintre voi, legat de un posibil nou patron.

     Îmi pare dubios, am reţineri şi dubii foarte mari acum în privinţa oricărui nume ce apare prin presă ca un posibil investitor. Marţian? Părere: aşa cum a apărut ca de prin spaţiu în presă, aşa-mi e şi părerea despre el. Poate va fi bun, nu zic, dar nu cred. Eu unul, nu mai pot avea încredere în nimeni. Fotbalul nu se mai joacă din dragoste, ci banii se joacă cu dragostea noastră, aşa-mi pare...

     Disperare...nu mă dau bătut, dar ce pot face cei îndrăgostiţi de ceea ce ar trebui să reprezinte fotbalul cu adevărat, cei cu cu inima curată şi umplută de iubire, în faţa a milioane de euro care se învârt şi cumpără chiar şi caractere pentru simple valori materiale?

     Într-o lume în care banul se infiltrează peste tot, şi distruge pasiuni, singurul lucru pur este cântecul pe-un ton comun alături de voi, care nu se va stinge niciodată. Sunteţi singurii în care pot avea încredere. Orice ar fi, doar la voi mă pot raporta, pentru că voi iubiţi, atât. Iubiţi din suflet, nu din interes. Îmi e dor de voi! Să ne revedem cu bine, cu fularul la gât şi steagul în mână.

Cu juniori în alb şi negru

     Poate că-s prost, că nu gândesc în spiritul performanţelor şi a cupelor, prioritare în majoriatea suporterilor de tribună de prin lumea asta. Că dacă-i să o luăm aşa, toţi ţin cu Barcelona că joacă de rupe, sau mediile spectatorilor cresc când apare cupa în vitrină. Nu, mie-mi place să văd ambiţie şi dăruire la un club pe care-l iubesc. Asta vreau la ”U”.

     Acum să prezint ce-aş vrea eu, la Simbol. Oricum ar fi, e bine, pentru că-l iubesc aşa cum e, dar, cum va fi prezentat mai jos mi-ar plăcea mie să fie. 

     Sezonul viitor, să fie pe teren, conduşi de Sisi, o ceată de juniori care îşi dau sufletul pentru ”U”, pentru afirmare în alb-negru. Să vedem cum se dedică, pun sufletul şi aleargă pentru orice minge. Atunci pot spune că voi fi cu adevărat fericit să văd alb-negru pe gazon.

     -Băiatule, şi rezultatele?

     -De ele, nu-mi pasă. Vin sau nu vin, ce contează. După mine, să picăm în B, şi acolo, jucătorii vor ara terenurile mai proaste, dar cu aceeaşi ambiţie! Şi dacă ambiţia şi determinarea sunt duse la extrem, sunt convins că va fi mereu bine!

     Banii, ei, sigur vor veni de undeva pentru a menţine juniorii la echipă, şi de a asigura condiţiile necesare lor. Cred că se vor găsi resursele necesare.

     Cu ambiţie şi dăruire venită de la juniori, aş vedea pe ”U”, în vârful performanţelor mondiale, raportate în sinea mea. Adică, ei vor fi campionii sufletului meu, mai presus de orice cupă europeană, pentru că pun sufletul într-o competiţie sportivă, îmbrăcaţi în alb-negru.

     ...şi aşa, aş fi eu fericit. Cu de-ai noştri în teren, fără perfomanţe, fără mercenari, şi departe de mizeria descrisă prin politic, mafie, blaturi, mită, ş.a.m.d., din tot fotbalul. Aşa descrie un îndrăgostit fericirea pe plan sportiv.

Vreau F.O.R.T.

     Într-un stil mai cu răbufnire de sine, scriu:
   Plecaţi toţi cei care au scris printre clauzele din contract, „Mercenar fidel, sclav supus banului, jeg fără suflet, etc.”. Plecaţi toţi! Să rămâna doar juniorii, şi cei care suferă, dau totul şi trăiesc alb-negru.
"Eşti un idiot! O să picăm în B, atunci e mai bine?”; Da mă, e mai bine, pentru că eu iubesc, nu urmăresc un scop final în dragoste! Eu vreau să văd dăruire şi determinare, prin asta simt că trăiesc! Plecaţi toţi. Nici să vă înjur nu meritaţi! Îmi e scârbă de toţi mercenarii, politicul, blaturile, jocurile de culise din tot sportul! Mai merg la meciuri la echipa a 2-a, şi ei, se dedică până la fluierul final, mă fac să mă simt mândru! Pe ei, pe toţi, să îi vedem mereu! Mercenarilor.

     Walter, tu ai pus ”U”-iştii la cernut, ai pus sita, cerne puţin, şi apoi pleacă, rămâi, trage-i după tine, lasă-i aici, fă ce vrei, dar nu-ţi bate joc de ”U”.

     Un mic sfat: dacă eşti obsedat după bani, avere, profit, perfomanţe, pleacă la cluburi care practică acest gen de sport. Aici, la ”U”, nu-i cazul. Mergi la Arpi, mergi şi asociază-te cu cine vrei, că doar „afacerile-s, afaceri, nu?”.

     Lăsaţi-ne să ne purtăm simbolul curat, îmbibat cu oameni de caracter, şi voi plecaţi! Nu-mi pasă de mercenari, de scor, de rezultate, pur şi simplu nu-mi pasă! Înţelege, nu îmi pasă de aşa ceva!

     Mai spun o dată, „pentru că eu iubesc, nu urmăresc un scop final în dragoste!”.

     Legat de meci, pentru cei care spun că am fost umiliţă, nu asta înseamnă umilinţă pentru noi, calmaţi-vă, respiraţi, aşa, încet! Tot noi deţinem recordul la „ a umili”. Mai ştiţi când am fost mai mulţi ca voi, pe propriul vostru stadion, cu un preţ al biletului de 150 lei, iar voi aţi intrat cu bilete moca sau penibil de ieftine? Aaa, nu asta e totul, mai era ceva cu difuzoarele voastre conectate la microfon, dar tot v-am acoperit, nu? Aşa era, parcă. Sau când am fost aproximati 8.000, ţarc plus tribună, tot la voi acasă, şi aţi fost reduşi la tăcere? Nu mai zic nimic, că mă simt umilit de un rezultat de meci  ( un zâmbet mai ironic, aşa ). Repet, paragraful ăsta e pentru cei care zic că am fost umiliţi. Noi, suntem suporteri, nu jucători, deci pe noi doar alţi suporteri, ne pot umili, nu jucătorii, care sunt pe teren şi joacă un sport.

     La bine, toţi iubim, suntem prieteni şi ne bucurăm, dar la rău? Acolo doar ”U”-iştii ştiu ce fac ( secretul e F.O.R.T. , dincolo de orice; F.O.R.T. = Fidelitate Onoare Respect Tradiţie, asta pentru cei care nu-s „de pe aici, din ograda noastră” ).

     Ce nu ne omoară, ne face mai puternici!

     Încheiere, cu o întrebare retorică: Şi dacă asta nu e viaţa de ”U”-ist, care e?

Detaşat, e imposibil

     Stau şi încerc să privesc detaşat, impersonal, dintr-o altă perspectivă asupra unui “U” bătrân, aflat mereu la prima tinereţe. Încerc să privesc detaşat asupra a tot ce se întâmplă cu adevărat la “U”, adică acolo, în fiecare suporter, în el.

     Din 1919, văd că lumea iubeşte pe un ton comun, iubeşte la fel ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte, doar prin onoare, obraz curat, mândrie şi prestigiu, chiar dacă uneori intervin şi lucruri pe care nu dorim să le vedem; dar asta-i viaţa. Doamne, cât de ciudat e, uitaţi-vă la oamenii ăia. O masă de oameni care iubeşte necondiţionat, cred, gândesc, se raportează la ”U"...nimeni nu-i poate înţelege, şi nu le pasă, pur şi simplu nu le pasă. Voi nu-i vedeţi cu câtă sinceritate îşi arată sentimentele tipii ăia îndrăgostiţi? De unde? Nici ei nu ştiu, s-au îndrăgostit, sau poate au fost născuţi îndrăgostiţi de ceva sublim...

     Omule, priveşte cum într-o lume plină de materialitate, de penibil, falsitate umană şi meschinărie, există şi oameni care iubesc mai sincer decât ne putem imagina - o idee; sunt acolo printre ei oameni care îşi arată sentimentele prin muzică, alţii prin cărţi scrise, prin editoriale, prin deplasări, prin pictarea unui steag, dar mulţi, cei mai mulţi, o arată prin pulsaţia lor şi prin felul în care vibrează când aud, pentru cel ce priveşte detaşat, un simplu “U”. Voi puteţi să-i înţelegeţi? Sper, dacă veţi încerca, să o faceţi, dar nu veţi reuşi, pentru că nici ei nu ştiu ce au, sunt convins... sunt doar îndrăgostiţi, au ochii închişi, ce înăuntru l-au deschis, şi acolo văd adevărata trăire.

     Privesc în ei, tremură, vibrează, plâng la nervi, le trece mereu, cântă cot la cot cu un frate, nu se simt trădaţi niciodată. Eu cred că dacă există iubire cu adevărat, de ei trebuie predată, doar de ei.
Scris dintr-o perspectivă idilică, încercând să îi înţeleg, sper că aşa am să reuşesc. Doar aşa pot vedea “U”, idilizarea absolută, într-o lume aşa cum e. În iubire nu se caută şi nu se aşteaptă motive, dar idilizarea asta absolută a lor, în materialitatea contemporană este imposibil de înţeles.

     Rând nou: oricum aţi fi, vă respect pe toţi!

(Sper să nu mă certe domnul Pilu, pentru că de la el am furat expresia următoare, dar îmi place mult)

Al vostru şi al meu,
Pogăcean Tudor

Mureşane, întinde coarda că se rupe!

     Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj: „Vom cere la recurs să se joace şi fără spectatori”

     De ce fără spectatori? Ce-au făcut ei? Te simţi oarecum penibil că nu poţi beneficia, tot tu, şi de acest aspect? 

     La recurs, întinde coarda, cât te duce nesimţirea. Hai, fă-o! Spune-le să jucăm în zece, spune-le să jucăm fără nici măcar un maseur în staf, cere tot ce vrei tu. Cere să jucăm în Gruia, spune-le că acolo te simţi mai în largul tău.

     Tu chiar crezi că are vreo importanţă ceea ce ceri tu? N-ai nici cel mai mic argument să câştigi ca la rejucare să nu fie suporteri în tribune. Ăia, suporterii, ei te vor toca şi îţi vor pune presiune pe masa ta musculară, ei. Ei te vor face să suferi, pentru că acolo, adânc în tine, ştii că poţi obţine orice vrei cu banii şi cu relaţiile tale, dar nu şi suporteri adevăraţi. Îi vei avea doar pe cei de acum, cu ei rămâi, şi asta nu o poţi schimba!

     Din toată lumea asta, cumpără toate cupele şi pune-le în vitrină, cumpără cei mai buni jucători, toţi arbitrii, tot ce vrei...rămâi cu durerea presiunii unor inimi îmbibate în alb-negru, ce te vor roade mai rău decât ciuma!

    

     Să-ţi fie ruşine!