Izvor de sentiment

    De unde vine trăirea asta puternică și adânc întipărită în mine, în fiecare dintre noi, suporterii acestui simbol? De unde vine trăirea și fiorul ăla specific de iubire, doar gândindu-ne la ”U” ? Vreau să cred că am găsit un răspuns, unul parțial, care-mi lămurește o parte din această iubire. Știu, nu trebuie să întrebi sau să cauți răspunsuri în iubire, așa cum se zicea într-o piesă de teatru “-Tu vrei să o ai de soție, am înțeles..dar de ce o iubești așa mult pe fata mea?” , iar băiatul a răspuns “-Păi, pentru că…” ,acesta fiind tăiat brusc de tată, cu o replică formidabilă “-Atunci nu o vei avea de mireasă, în iubire nu trebuie să cauți explicații, singurul răspuns bun pe care putea-i să-l dai era “-Pentru că o iubesc” !

    Dar eu încerc să caut ceva, izvorul să îl numesc așa, de unde vine iubirea asta pentru “U” ! Și cred că am găsit, am găsit ceva acolo, ascuns adânc. Poate c-am găsit un răspuns raportându-mă la alte cluburi, la alte echipe, și la fanii acestora.Văd peste tot o sete de performanță și de pupat trofee, zi după zi, urmărind doar banii, titlul și bucuria trecătoare a victoriei. Văd peste tot cum se bucură lumea și cum stadioanele sunt pline doar dacă echipa are performanțe, și dacă vitrina lor începe a da pe afară de trofee. Și e trist!

    Mai văd fani în extaz, peluze pline și steaguri sus doar dacă echipa merge bine,iar când această este într-o cădere liberă, pustiu. Nimic! Gol! Nu are rost să mai explic, pentru că ați înțeles voi ideea, știți bine și vedeți și voi prin presă, prin medie de spectatori, prin declarații și prin tot fotbalul asta modern cu setea lui de trofee, scăldată în milioane de euro.

    Și acum, privesc în ograda noastră, în al nostru “U” ! Și văd episoade triste, văd vitrina, văd tot ce ați văzut voi, văd goluri în minutele 95, văd eșec după eșec, urmat de o victorie chinuită, văd ce a văzut un suporter “U” când întoarce capul în trecut! Totul e acolo, se știe, se cunoaște, e scris în cărți și în amintiri. Acum, totuși, cu tot ce a fost, în tribune văd aceleași fețe cunoscute, aceleași glasuri răgușite în peluză, văd tot acea dăruire și sclipire în ochi! Încep să înțeleg acum de ce iubim Universitatea Cluj-Napoca, o iubim pur și simplu pentru că această iubire sinceră are la bază suferința, orgolii pătate, tristețe, episoade cu oameni dubioși și hoți, o bază solidă în ceea ce privește astfel de lucruri. Iar acum, mă uit la aceleași fețe care mereu au fost alături de “U” la greu, aceleași persoane care din aceste lucruri urâte, au extras ce era mai frumos, frumos care i-a făcut să fie uniți, să fie cot lângă cot, pentru a nu lăsa “U” în derivă. La bine, toți îți sunt prieteni și te iubesc, la greu însă… Ei bine, la greu însă au fost suporterii “U”-Cluj, au fost mereu acolo, și care s-au unit într-un glas, dând la o parte nodul acela din gât, și care au cântat, au fost lângă “U” în orice moment. Cine e alături de “U” la greu, cine-a fost alături mereu de “U” ? Tot voi, și n-are cum să fie altfel, pentru că tot ce a fost a făcut ca suporterii Universității să fie ce sunt acum, un tot unitar, o mare familie care vede alb-negru, și care merită ceva mai bun, și care dacă nu va obține ceva mai bun, tot lângă “U” va fi mereu, pentru ca știm ca din orice moment, oricât de urât ar fi, să extragem ceva frumos, ghidați de alb și negru!
 
    Aici e izvorul sentimentului, faptul că la greu suporterii au fost uniți, și că “prietenul la nevoie se cunoaste”! Aici e izvorul, în momentele grele care au pus baza iubirii, care i-au făcut pe suporterii Universității să pună umărul la greu, pentru ca mai apoi să plutească gândind și visând alb-negru!

Un suporter care visează,
 “U” - o iubire care nu trădează!
Tudor Pogăcean