Început fără sfârşit

Poate că atunci când veteranul echipei are mai puţin de 25 de ani, devine palpabilă starea ce o dă eternul U. Poate atunci, când entuziasmul de copil nu poate fi comparat cu nimeni, poate atunci...

Din nou la drum, împreună cu o ceată de copii, ca-n curtea şcolii, cu cel din faţă ţinând mingea sub braţ, dar toţi ţinând zâmbetul pe buze, ne aruncăm iubind spre starea divină dată de Simbol. Târgovişte are onoarea de a primi în vizită gaşca faină de la U, pe care o încurajăm la fel, că fie vorba aia: Anii trec, noi tot aici. 

Am venit, am văzut, am trăit cu adevărat fericiţi cântând. Atât, mai mult nu contează!

Copiii ăştia, care nu-s tocmai copii, sunt profesionişti, dar cu entuziasm de copii în ei, vor trece peste orice obstacol mizer ce înveleşte acum clubul, purtaţi de cântec şi trăire. Haideţi să le arătăm ăstora ce înseamnă U, hai! Nimic mai pur în lume decât un copil cu potcoava pe piept, nimic mai pur în lume.

Nu avem nimic de pierdut, aşa că totul prinde contur, devine real jocul de-a U, pe care îl trăim activ sau cu dor când nu e zi de meci. Mâine tremurăm împreună! Linişte, joacă U (minutul când se se suflă-n trompetă Tăcerea), apoi haosul sufletelor noastre! Slavă ţie Studenţie!

Înainte de finală

     Am jucat cu Ceahlăul ultimul meci în Liga 1, meci care va rămâne în mintea mea mult timp, vă spun de ce. Înainte de meci, portarul nostru, Veselovsky, a fost premiat simbolic de către suporteri, în semn de recunoaștere și apreciere, cu o medalie aniversară. Merita asta, deci meciul a început cum nu se putea mai bine pentru un meci în care joacă "U". 

     La început de meci, când suporterii își legau steagurile pe gard, un copil pe la 5 ani, timid, a rugat un suporter în felul următor "Te rog, pot să te ajut să legi de gard?". Primind un răspuns afirmativ, a legat și el un șnur al steagului, apoi zâmbind spre suporterul care a legat și el ultimul șnur. Copilului i s-a spus că la meci, se mai înjură, dar el a răspuns frumos "Eu când aud că se înjură, cânt Haide U!". Frumos, tare frumos. Am avut onoarea să asist la momentul ăsta, apoi am cântat imnul cu fularul ridicat, dar nu foarte ridicat deasupra capului, pentru că un capăt al fularului era ținut de copil. Am uitat să specific că acest copil este de la casa de copii, fiind adus la meci de către un alt suporter, pe care vreau să îl salut și să îi spun un sincer Respect, deși nu îl cunosc. Nu prea știa copilul cântecele, dar de fiecare dată când se auzea un vers ce conținea Haide U, el striga tare același lucru.

     Prietenul meu de pe gard care dădea tonul, a strigat la un moment dat "Haideți să dăm una pentru suporterul nostru care a fost mereu alături de echipă, în toate meciurile din campionat, acasă sau în deplasare: Coco Predescu! Coco Predescu!". Domnul profesor Predescu a salutat gestul, cu aceeași sinceritate care îl definește, apoi a înghițit greu. L-am privit mult după acest gest, se vedea emoția.

     A fost un meci avalanșă, un amalgam de iubire și ură, cu înjurături, cântece noi, cântece vechi, cu Gaudeamus, cu tot, absolut tot. Sentiment de ură și iubire gustat ironic și fin până și de domnul profesor Predescu, care se confundă doar cu iubirea pentru "U" și prin sintagma "U, restul e tăcere" aș spune eu. Au fost și glume, multe glume, multă veselie, Mengolo fiind chemat să salute galeria de aproximativ 5-6 ori. Săracul nici acum nu înțelege ce s-a întâmplat.

     Am dansat prin tribune, toți suporterii făcând un șir indian, fiecare ținându-l pe cel din față de umeri, apoi prin peluză printre rânduri, ca un șarpe de suporteri. Am fost al treilea din față, iar al doilea s-a întors la mine când l-am lăsat puțin de umeri și mi-a spus "Prinde-te de mine, să fim uniți". Tare faină și asta.

     Ultima frumoasă pe care am văzut-o a fost legată de același suporter ce a purtat un tricou cu Dan Anca la un meci, meci despre care am scris un articol nu de mult timp. Era cu familia la meci, iar la un moment dat, când se cânta puternic "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U", s-a întâmplat asta în timp ce și ei cântau: pe versul "Ce m-aș face eu" fiica suporterului arăta cu degetul spre ea, iar tatăl arăta cu degetul spre el, ca la versul "Ce te-ai face tu", fiica să arate cu degetul către tatăl ei, iar tatăl către fiică. "U" unește oamenii, "U" sudează și leagă.

     Aș fi trist dacă aș fi pierdut ceva, dar nu am pierdut nimic, mergem înainte, căci înapoi rămân doar amintirile, iar în viitor ne concentrăm să facem altele și mai frumoase.

Urmează finala!

   

Am văzut un sincer "U"

     Meciul l-am văzut, asta e, dar cum "U" e mai mult decât un meci, am văzut și altele:

-Am văzut un fular cu sigla "Students" ce atârna la gâtul unui suporter, care purta un tricou cu Avram Iancu, iar sigla "studenților" era exact la capul lui Iancu; mai mult, pe spatele tricoului scria "Lupta continuă"
-Am văzut tricouri negre pe spatele cărora scria boldat "Ne urmăm pasiunea, sfidând represiunea"
-Am văzut un "U"-ist cu un tricou ce avea inscripționat pe el chipul lui Dan Anca, ce privea și el la meci...
-Am văzut un steag alb-negru în aer, cu un tricolor pe el.
-Am văzut un suporter ce cânta și sărea, iar în același timp ținea un copil de mână, care cânta și el la rândul lui.
-Am văzut suporterii cum cântau Gaudeamus
-Am văzut fular cu Fazzione Academica
-Am văzut cum s-a cântat "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi "U" " vreo 20 de minute fără oprire.
-Am văzut un copilaș la maxim 2 anișori în brațele tatălui său, cu o bluziță alb-neagră pe care scria "crescut pentru U". Același copilaș, cu ajutorul tatălui a bătut la toba din peluză puțin (Vedeți-l și voi aici: https://www.facebook.com/stsromania/videos/1651715411748958/?pnref=story )

"U" - spirit colectiv

     Mentalitatea prezentă la meciul dintre "U" Cluj-Napoca și Fcsb, ce leagă mii de suflete, nu poate fi trecută cu vederea. Acum, nu știu care mentalitate: cea de turmă, ancorată în efemer și scârbos din punct de vedere al trăirii, care adună doar prezență grețoasă pe stadion, sau mentalitatea care are ancoră un simbol etern, o dragoste albă ce ne coase cu neagră ață. 

     Deși mulți oameni, sufletele au fost mai puține, cu toate că cei cu "U" în inimă au făcut din meci ceva ce va dăinui cu mult după ce clasamentul va aduce zero puncte echipei noastre. 18.000 mii de RON au fost strânși prin donații de către suporterii "U" pentru a ajuta financiar echipa. Fiecare suflet alb-negru a donat cât a putut, plimbând banii din mână în mână prin tribună, de la om la om, până la scările dintre sectoare, pe unde suporterii se plimbau cu pungi pentru a colecta banii.

     Am văzut și acum gesturi superbe ce nu pot fi redate la televizor, precum cel al unui copil cam de 15 ani, care după ce și-a cumpărat un corn cu ciocolată de la stand, a primit restul, pe care l-a pus în punga unui suporter ce colecta bani. Apoi, a mers la tatăl lui și i-a spus ce a făcut, urmând ca și tatăl sa vină să doneze mai apoi. Bătrâni și nu numai, care fugeau după cei ce colectau banii, pentru a dona și ei, puteau fi văzuți la tot pasul. Frumos domnilor, frumos! Mai spun ceva frumos, despre un suporter FC Argeș care a aflat despre ce s-a întâmplat pe stadion și mi-a scris, întrebând dacă nu se poate dona și prin cont bancar, pentru că știe cum e ca echipa sufletului tău să fie la pământ. 

     Nu știu ce m-aș face fără "U", nici nu vreau să știu! Mulțumesc că existați, doamnelor și domnilor cu "U" prin vene. 

"U", regizor de trăire

-Bine...da, da...ok! Să revenim! Aseară la derby-ul sufletelor noastre, fotbal prea puțin aș zice, fapte și trăiri destule redate mai jos. 
 (Aici e doar trăire pură, așa că vă rog vizitați alte site-uri pentru cronică de meci sau declarații în limbaj fotbalistic)

     Încep: se înscrie golul, e nebunie prin peluză (închide ochii să vezi ce frumos a fost), apoi se lasă stigătele de bucurie și începe un alt cântec. Aud o conversație între un copil și tatăl lui, în pauza de câteva secunde dintre nebunia de la gol și începutul unui cântec ce avea să dureze până după partidă:

                                          

                             -Tati, cine e ăla pe care l-ai luat acum în brațe după ce m-ai luat pe mine?

                             -Nu știu, dar e un "U"-ist ca și noi și l-am luat și pe el în brațe. De ce?

                             -Păi...pot să iau și eu pe oricine în brațe când dă gol "U" ca să mă bucur?

                             -Da, pe orice U"-ist.

     Alta, faină, cu inocență de copil: spre terminarea partidei, când se cânta Slavă ție studenție, un tată, copilul destul de mic și soția coborau scările spre ieșirea din peluză ținându-se de mână , pentru a evita aglomerația, toți trei cântând imnul. Cum coborau ei, copilul se trage din mâna tatălui și se oprește lângă un domn ce flutura un steag, apoi își dă fularul jos de la gât, se uită în sus spre steag, se uită la fular, iar la steag, apoi începe a flutura fularul precum un steag, în timp ce cânta Slavă ție studenție. Se termină imnul, își pune fularul la gât, se mai uită o dată la steag și apoi fuge la părinții lui, care îl așteptau la capătul scărilor.

     Am văzut mai multe, dar mai scriu una despre un domn bătrân, chiar foarte bătrân, pe care l-am tot observat în timpul meciului că ținea fularul ridicat deasupra capului, dar nu cânta mereu. În timpul bucuriei de la finalul meciului, când toți eram coborâți din peluză, pe inelul acesteia, am nimerit să fiu exact lângă acest "U"-ist, și ce să vezi: între cântecele de bucurie, domnul striga cât îl țineau plămânii un Haide "U", atât, un sincer Haide "U"! Vă scriu sincer că eu, așa voce groasă și răgușită, n-am mai auzit niciodată - voce ștearsă, groasă, trecută și grea. Dar cânta mă, cânta! Era acolo pentru "U" și cânta, întâmplător sau nu, deasupra unui banner legat pe gard pe care scria Anii trec, noi tot aici.

     Nu știu ce s-a văzut la televizor, dar regia nu poate transmite trăirea pe care "U" o dă, atunci când ești acolo. E simplu, "U" e un regizor de trăire.

     

E putred, şi pute infernal

     Când mentalitatea colectivă e atât de putredă, încât putredul devine starea normală de fapt, ce aşteptări să ai? Ce să faci? Trăieşti în minciună şi promisiuni ce nu mai vin, trăieşti minţindu-te în permanenţă că faci tot ceea ce faci, pentru că aşa e bine, dar interiorul revine mereu, şi te trezeşte: „ Tu chiar asta simţi?”. Unde te mai poţi regăsi, în afară de nişte rânduri scrise aşa, doar să rabufneşti, să încerci să te asculte cineva, dar te asculţi tu pe tine, şi nu schimbi nimic cu adevărat...

     E putred pe-aici, şi pute infernal, dar ce să-i faci, că doar omul, treptat se adaptează la orice...dar ce fel de om? Cred că omul care uită de ce simte cu adevărat. Vai de noi, atât.

     Că e trist să auzi promisiuni în campanii, apoi până la următoarele să nu se schimbe nimic, ca mai apoi, să vină altele, aşa-i? Tot la fel de trist este să înveţi în scoala despre cum trebuie să fie un manager, dar să dai doar peste jegoşi, aşa-i? Sau să înveţi despre etică...un râs ironic, plin de resemnare. Etică?! Pe toţi îi doare, în limbaj academic, acolo „unde nu intră veci lumina”, de tine, după ce au ajuns unde au vrut. Ce e trist, e că mai tot din ce poţi să trăieşti, e trist...

     Asta nu-i chiar aşa trist, mai trist e că cei care chiar mai cred în valori, în frumos, în trăire plenară, în expresivitate, în astfel de lucruri, sunt prea puţini, sau poate sunt mult prea mulţi resemnaţi în această societate, pentru ca ei să poată trăi din aşa ceva. Şi ce fac ei? Efectul de turmă...facem ce fac şi ceilalţi, că doar e atât de putred pe aici, încât doar aşa poti rezista. Dar vrei să o faci? O vrei, normal, păi valorile şi trăirile tale sunt mai puternice, şi faci ce faci, doar să rămâi cu ele.

     Concluzie: ce-am schimbat? Nimic...e putred tot, si pute infernal...

Respect Oradea!

     5 Ianuarie 2013, primul meci in Sala Sporturilor din noul an. Da, am învins echipa ce controlează în acest moment prima divizie, CSM Oradea, şi ne-am calificat în semifinala Cupei României, prestând unul dintre cele mai bune jocuri ale noastre.
   
     Dar nu asta contează, şi eu nu cu asta am să rămân. În timp meciul ăsta îl vom uita, ştim sigur, mai greu se va uita că, la final de meci, suporterii din Oradea, deloc puţini, au cântat la fel de tare ca pentru propria echipă, " U Cluj-Napoca, U Cluj-Napoca". Modul prin care au cântat trebuie analizat, simţit prea sincer parcă pentru mentalitatea colectivă din România, dar totuşi, au făcut-o atât de sincer... Aici trebuie să stai şi să te gândeşti, căci asta a fost esenţa meciului, nu jocul nostru foarte bun.

     Respect Oradea!