Iubesc pe “U” tot mai mult. Încep să văd câtă lume o face. După meciul CU KUban, meci care a umplut aproape tot stadionul,
a venit vremea meciurilor cu echipele din
ţară. De la meci la meci, lume tot mai puţină, apoi un val imens de
lume, datorită unui târg de oi pe Arenă, iar apoi, linişte, calm, tot mai calm.
Mentalitatea locală, sau felul omului de a
iubi ceva, da, asta e, felul omul lui de a iubi ceva, în modul lui
caracteristic de superficialitate, a început să treacă prin sită. De la o Arenă
plină, la o ieşire în familie. Exact asta-mi doream. Să fim doar noi pe
stadion, exact aşa cum a fost la meciul cu Pandurii. Adevărata suflare “U”-istă.
Pe cine
interesează media de spectatori de pe stadion, numărul total de abonamente, şi
aşa mai departe? Pe noi nu, pe cei care iubesc “U” cu adevărat. Noi, ca acei
oameni îndrăgostiţi, ne facem datoria, mergem pe stadion, iubim “U”. Restul,
încearcă doar să fie în trend cu moda, să vină pe stadion doar pentru a da
check-in, sau pentru o poză nouă de profil.
Paranteză: de câte ori nu aţi păţit să primiţi
mesaje, sau să fiţi sunaţi de prieteni care se dau drept “U”-işti, să
fiţi întrebaţi de scor, când joacă, cu cine, dacă pleacă Walter, ş.a.m.d. ? Eu
nu vreau oameni ca cei menţionaţi mai sus în tribună, n-am chef să fiu scârbit
de o medie superbă de spectatori pe stadion, care reflectă doar falsitate
umană.
Trăim în penibil,
dar evadăm din el mereu, tot acei oameni, tot aceleaşi feţe, tot “U”-iştii
adevăraţi. Aşa cum în familie sunt tot acei oameni, rar apare un membru nou,
aşa e şi cu “U”, exact aşa; mereu
noi, mereu voi, mereu acei îndrăgostiţi cu “U” în suflet.
Pentru că în familie eşti atunci când simţi
căldură alături de cei care fac parte din ea, aşa s-au simţit toţi cei care
iubesc “U” la meciul cu
Pandurii, aşa îmi place să cred.
Apel:
Falşilor, vă rog, staţi pe Digi, comod, relaxaţi, n-aveţi grijă, nu vă simte nimeni lipsa, că n-avem nevoie de voi la “U”.
