multumesc Brasov

pe tren. va rog sa scuzati lipsa diacriticelor sau a greselilor. scriu de pe mobil ( trebuie sa o fac ). am putin timp, si scriu gandindu-ma la meciul cu Brasov, care a fost cu putin timp in urma. meci pentru mine, special. a avut acel ceva. am cantat frumos asta dupa ce a curs mult si bine cu mu*e pe stadion meciurile trecute pentru stim noi cine. revin. am cantat si m-am simtit superb; apoi acel ceva ce ramane...venit de la cei 6 (sper sa nu gresesc) domni veniti de la Brasov. incep o poveste de anul trecut: stegarii au afisat pe stadionul nostru un mesaj "Un salut de la munte pentru o echipa cu renume"; pentru noi. ne-au, m-au, salutat din Brasov, ca tinem cu "U". revin, din nou la ei, domnii din Brasov. acum, meciul de acum cateva zile, a adus un nou mesaj: "opriti denigrarea echipelor cu traditie!", semnat G36. ma simt mandru si aplaud tare si cu mainile sus. sigur nu m-au vazut, asa ca le scriu lor: multumesc baieti. chiar m-ati impresionat. respectul meu. nu va cunosc, nu ma cunoasteti, dar va apreciez munca si timpul petrecut la pictarea mesajului/mesajelor, precum si faptul ca v-ati gandit la ce iubesc eu atat de mult, la "U". sa nu cumva sa uit a specifica ca mai apreciez sinceritatea si caldura cu care, tot voi, m-ati facut sa ma simt mai fericit putin. inca o data, respect.

"U"-işti?

     Nu mă mai miră nimic. Jur. Citisem editorialul „Am inceput să inteleg!” scris de domnul Souca, pe www.ucluj.ro (link: http://www.ucluj.ro/editoriale/souca-am-inceput-sa-inteleg-i5576.html ) şi m-a pus puţin pe gânduri. Cel mai mare ”U”-ist? Poveşti şi glume. Voi nu vedeţi că pe stadion, mai nou, vin doar cei care nu se consideră  mari ”U”-işti, ci doar ”U”-işti?…

     Era de aşteptat, era inevitabil, pentru că aşa e mentalitatea pe la noi. Nu există obiceiul de a merge la stadion. Mai bine fotoliu, sămânţă, eventual o bere, şi dăi pe Digi. Rupe telecomanda. Toată lumea linişte. E meci. Auzi  că sentimentul primează...rezultatul măi băiatule! Ai ce oameni...

     La stadion văd aceleaşi feţe cunoscute de pe Clujana. Nu mai văd lumea de la meciurile cu Steaua, Kuban sau cu cealaltă echipă din Cluj. Văd lumea de pe Clujana. Îmi e dor de Clujana. Îmi e dor să stau foarte aproape de ei, să stăm toţi cot lângă cot. Şi stăteam aşa poate pentru că era mic stadionul şi eram înghesuiţi, sau poate pentru că stadionul nu era mare şi nu ne permitea să formăm grupuleţele ce le văd azi pe stadion.

     E de ştiut că majoritatea sunt suporteri de rezultat, asta e mentalitatea. Joacă echipa, aduce titluri, sau măcar aspiraţii la o cupă europeană, orice, dar să fie un impuls mai mare decât salvarea unei retrogradări, şi lumea vine la stadion.

     Hai să vorbim de meciurile de acasă, că mulţi nu pot merge în deplasări. Înţeleg. Paranteză: huliganii, bătăuşii, drogaţii, beţivii, sau alte apelative pe care le-am auzit, etichetând băieţii din peluză, care fac deplasări şi se implică cum doar ei ştiu, EI MĂ, DE EI NU AVEM VOIE SĂ COMENTĂM DACĂ AVEM UN MINIM DE BUN SIMŢ! BANII LOR, TIMPUL LOR, TOT, E DEDICAT LUI ”U”. Îmi e greaţă de cei care îi fac în fel şi chip pe cei care sunt îndrăgostiţi de ”U”, mai mult decât un meci acasă sau un Digi cu o bere rece în fotoliu. Dar să nu îmi usc gura, cine îi ştie, îi ştie, şi îi respectă. Vă salut! Revin. Oricum cei care sunt acum la meciurile de acasă ştiu clar că nu pot zice ceva de rău de cei mai sus menţionaţi.

     Câţi suntem, puţini hă? Haideţi în pula mea la stadion dacă simţiţi ceva pentru ”U”! Că jucătorii îs praf, că toţi jucăm mai bine decât Krumov, că ei nu reprezintă nimic, că aşa, că altfel, că la fel.

     Simţi ceva pentru ”U”? Înseamnă ”U” ceva pentru tine, altceva decât echipa ta favorită pe facebook? 

     Da` jur că-s prost…pentru cei ce înseamnă ceva acest Simbol, pentru ei, a fi la stadion e ceva normal. Sunt mereu la stadion că aşa le dictează sufletul, că nu pot fi indiferenţi. Nu poţi să ceri ceva, cuiva, dacă el e prefăcut. Mâna asta de oameni care sunt acum, plus încă câţiva care nu pot fi alături de ”U” că-s plecaţi pe nu ştiu unde, ăştia îs, voiam să spun mari ”U”-işti...

     Salut popor! Ăştia suntem, ăştia defilăm. Şi tot ăştia au o greţă în fizic când vine tot poporul la meci că joacă Steaua, ş.a.m.d. cu ”U”. Dada, aşa cred mulţi. Pot să jur. Că nu joacă ”U” cu ele, ci ele cu ”U”. 

     Trist? Măcar sunt printre cei adevăraţi, căci sentimentul pentru ceva e sita de care avem nevoie să ne dăm seama alături de cine cântăm.

     Vă salută Pogă pe toţi cei care sunt acum lângă ”U”, chiar şi doar cu gândul. Haide ”U”!

Ne învaţă despre "U"

 

     Îmi place că am început din nou să cântăm, nu doar să dăm celebra m*ie. Îmi place că unitatea scoate capul din nou, prin lipsa steagurilor de gard, dar nu numai. Ador asta. Ador să văd cum toţi se salutau între ei. Zâmbeam şi ziceam „e bine”. 

     -Pe lângă euforia meciului, am simţit un nod puternic în gât. 

     -De ce mă?

     Încep; erau acolo tot ei. Tot cei mai bătrâni, cu suflet cel puţin la fel de tânăr ca al nostru, ca al generaţiei actuale să mă exprim aşa. Erau veteranii, cred că pot zice şi aşa. De acolo s-a dat tonul aproape mereu. De acolo începea îndemnul. Da, recunosc...eram puţin şocat, apoi mă gândeam că e perfect normal. Dacă nu de la ei trebuie să învăţăm despre ce înseamnă să fi ”U”-ist, atunci de la cine?

Atât.

     Vă mulţumesc că faceţi parte din tot ce înseamnă ”U”. Vă mulţumesc că ne arătaţi că totul e posibil. Respect vouă! Ieri am mai învăţat ceva de la voi. Vă mai mulţumesc o dată.

...şi Doamne, ce puternic tuna acel grup.

Adio, Sport!

     Recent: la Olimpiadă. Un român furat. O sportiva din Korea furată. Un luptător din Iran furat de arbitrii. La Olimpiadă! A plâns o oră pe podea sportiva din Korea. Luptătorul din Iran declarase că medalia de aur pe care o merita i-ar fi schimbat viaţa. De menţionat este că el era atât de sărac încât vindea sandiwsh-uri pe stadă zilnic, iar Guvernul l-ar fi răsplătit cu mulţi bani pentru aurul olimpic. Şi ca să vedeţi fair-play si spirit sportiv, adversarul căruia i s-a pus la gât aurul declarase că nu ar fi putut învinge fără ajutorul arbitrilor. Punct.

  

     Ce a ajuns sportul? Dacă la Olimpiadă e mafie? Vă miraţi că în România e ceea ce este? De la juniori copilul poate juca dacă pui plicul sau dacă e foarte talentat...Uite sportul, nu e sportul!

     Lăsaţi sportul pentru cei ce sunt Oameni! Lăsaţi mafia, politica, şi spălarea de bani pe capul altor „combinaţii”. Sportul e pentru Oameni! Faceţi bani în lumea voastră. 

     Atât. O idee, scrisă... cam penibil; e bună pentru a deschide nişte ochi? Cred că ei sunt închişi de mult timp...

     Gunoaielor,vă scuipă Pogă!

     Salut Sport, mi-a părut bine! Sper să ne revedem, cândva, cu bine!

Ana, nu-i photo shooting!

     Pandurii servesc. Game. Set. Match. 6-2. 6-2. 6-2.

     Prodanca face cu nervii că Reghe e departe, iar dânsa e nesătulă ( dar a declarat că merge la Bucureşti şi face dragoste cu el). Mai bagă un pictorial Playboy. Calm, nu exploda. Jos textila! I’m sexy and I know it..wiggle wiggle wiggle, yeah.

     Răbdare stimabilo’. Un lot nu se omogenizează într-o lună. Nu-i ca şi cum te-ai dezbrăca, ai poza şi-ai da print. O fi lotul subţire, cu valori sau fără valori, dar ai răbdare. Să ştii că înţelegem situaţia actuală, şi nu-i bai că obiectivul e salvarea de la retrogradare. Aia chiar nu-mi pasă. Vreau să văd dăruire şi ambiţie, dar asta se va vedea (sper) după omogenizarea lotului.

      Ăia nici nu se cunosc, nu se simt deloc. Eu cred că încă se mai întreabă între ei care pe ce post joacă. Nu de alta, dar fac pariu că mai mult vorbesc prin semne. Aş merge la antrenament să-i încurajez. Dar ca limbă străină, ştiu la un nivel „mai de domne’-ajută” doar engleza. Crezi c-aş putea să mă fac înţeles? 

     Clau declarase că se simte umilit. Păi a fost sportiv, şi are caracter. Sper să te lămuresc: se simte umilit pentru că, lăsând la o parte conjunctura, n-a avut timpul necesar pentru a-şi arăta calităţile. Are şi el vina lui de moment, sunt convins, dar crezi că nu e frustrant pentru el că n-a avut timpul necesar să dea tot ce e mai bun? Dacă trece timpul, şi pune suflet dar tot nu iese nimic, asta e. A încercat. Respectăm asta. Dar dacă iese ceva? 

Calm tipo`. E sport. Nu e photo shooting.

Reporter

Am deschis televizorul, mi-am dat seama că juca Petrolul, doar după culori. Ce scârbă îmi e de gunoaiele astea de caractere. „Sportul formează caractere” spune un citat celebru. Încerc să fac pe filozoful „Sportul forma caractere” sau „Sportul mai formează caractere, uneori”.

Greaţă. Scârbă. Gunoaie.

„Da mă, tu, ăsta, ce tot comentezi aiurea, tu ce-ai face?  Ai sta pe un salar „mizer” sau ai pleca pe bani mai mulţi?” se aude din vestiarul Petrolului.

„Gunoaielor, nu la asta se rezumă, ci la modul în care aţi plecat! Pleci, nimeni nu zice să nu o faci, e locul tău de muncă, e venitul tău gunoiule, dar să pleci aşa?”

„Aşa cum mă?!”

„Mă?! Spune-mi domnule, te rog. Nu eu sunt cel care îl întrece pe Cocoşatul de la Notre Dame, jucătorule profesionist. Toţi sunteţi un prinţ şi-un epilat, dar mai strâmbi ca pişatul boului. M-am plictisit să vă bag în seamă. Vă explic acum: v-am cântat, v-am iubit, şi plecaţi fără să scoateţi un cuvânt? Fără să spuneţi nimic, plecaţi cu capul plecat pe uşa din spate jegoşilor. O declaraţie penibilă de fotbalist măcar... Păi atunci trebuia să veniţi la finalul partidelor să ne aplaudaţi şi să cântaţi alături de noi, chiar şi atunci când nu eraţi învingători, sau când ne-aţi vândut? Scuze, cred că şi atunci eraţi prefăcuţi, doar v-aţi respectat o clauză din contract, nu?  Unde dracului vă e minimul de bun simţ, caracterul e prea mult spus? Unde? V-aş sfinţi dacă v-aş scuipa; scursuri ale societăţii, nimicuri...”

„Păi eu nu-l mai am, de la pumnul ăla luat” spuse Galamaz.

„Eu m-am epilat, mi-am pilit unghiile şi s-a dus” spuse Grozav.

„Al meu e... implantat, la Bianca” spuse Cristea.

...iar restul fugeau spre vestiar, doar Dorinel Popa se bătea în piept strigând „Eu nu trădez, eu am greşit, dar mi-am ascultat sufletul şi m-am întors” (cred c-a fost scuipat apoi, nu-mi aduc aminte)

Îmi e dor de voi

     După ce a venit Ualtăr, care promitea marea cu sarea, iar noi, cel puţin eu ( nu vreau să vorbesc în numele vostru ), am fost aburit de vrăjeala ieftină de tip mitic, cum că va face şi va drege; în fine, ştie toată lumea ce şi cum a fost.Revin. Acum, după ce-am păţit cu Ualtăr, sincer, mi s-au deschis ochii mult mai mult, poate şi unora dintre voi, legat de un posibil nou patron.

     Îmi pare dubios, am reţineri şi dubii foarte mari acum în privinţa oricărui nume ce apare prin presă ca un posibil investitor. Marţian? Părere: aşa cum a apărut ca de prin spaţiu în presă, aşa-mi e şi părerea despre el. Poate va fi bun, nu zic, dar nu cred. Eu unul, nu mai pot avea încredere în nimeni. Fotbalul nu se mai joacă din dragoste, ci banii se joacă cu dragostea noastră, aşa-mi pare...

     Disperare...nu mă dau bătut, dar ce pot face cei îndrăgostiţi de ceea ce ar trebui să reprezinte fotbalul cu adevărat, cei cu cu inima curată şi umplută de iubire, în faţa a milioane de euro care se învârt şi cumpără chiar şi caractere pentru simple valori materiale?

     Într-o lume în care banul se infiltrează peste tot, şi distruge pasiuni, singurul lucru pur este cântecul pe-un ton comun alături de voi, care nu se va stinge niciodată. Sunteţi singurii în care pot avea încredere. Orice ar fi, doar la voi mă pot raporta, pentru că voi iubiţi, atât. Iubiţi din suflet, nu din interes. Îmi e dor de voi! Să ne revedem cu bine, cu fularul la gât şi steagul în mână.