Șepcile Roșii - ediția I

     Printre localnicii și jandarmii care spărgeau semințele la un nivel profesionist, la Tărlungeni a jucat gașca copiilor nebuni de la ”U”, împotriva unor ”fotbaliști” asasini și criminali, definiți prin intrările lor la minge și stilul lor de joc. În afară de același devotament dus la extrem al celor de la ”U”, nimic memorabil în timpul jocului; asasini, ciobani, țărani, rafinament și încercări de construcție...

     Patrick, lacrimile tale sincere ne apropie de ”U”, fapt dovedit de suporterii care au sărit în teren să te încurajeze ”nu mai plânge, noi suntem mândri de voi”. Ce a fost mai impresionant a fost răspunsul tău: o tăcere, cu un gest continuu de aplaudat cu mâinile ridicate deasupra capului plecat. Ce simplu e acum la ”U” - trăire. Să nu vă fie niciodată rușine să vă arătați sentimentele, indiferent de natura lor, pentru că doar așa ”U” poate dăinui în timp.

     

     Așa cum suntem obișnuiți, orice eveniment care se află sub Simbol, aduce cu el momente unice și fapte ce țin pe ”U” mai viu ca niciodată. La terminarea partidei, pornind de la jucătorii adverși, vechi Brașoveni, foști studenți la Cluj-Napoca și până la localnicii veniți la meci, ne-au felicitat și aplaudat. Obișnuiți fiind cu asemenea reacții, brusc ceva neobișnuit se întâmplă...

     Apare un domn, cărunt, trecut prin viață, cu lumină în ochi. E din 1968 în Brașov, are o plasă de culoare roșu deschis în mână, de tipul celor pe care le primești la aprozar. Tremura și radia de fericire, plasa tremura în ritmul său dezordonat. Se apropie de noi, însoțit de un alt domn mai tânăr, care tot repeta ”E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi! E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi”. Domnul nostru cu plasa în mână, spune umil de sincer ”Țin și eu cu U!”. 

     Deschide plasa, scoate din ea o carte. Galben de veche, șifonată toată, coperțile rupte și cusute, răsfoită la infinit, ștearsă. Pe carte cu un negru deschis tare la culoare, se vedea scris ”Ioan Chiriă - Șepcile Roșii. 1919-1969 ediția I”. Tremura tare cu ea în mână, era tare fericit. O deschide și ne arată cum era semnat pe ea cu pix albastru, proaspăt, ieșit din tiparul antic al cărții, autograful lui Papi.

     ”Le-o dau la prieteni, la copii, le-o dau tuturor. Ia citiți aici, dar să mi-o aduceți înapoi vă rog!” a spus; atât a spus, doar atât. Nu am putut rezista și mi-am cerut voie să îi strâng mâna pe care o simțeam emoționată, pentru că nu mi-a scuturat-o în semn de salut, ci a ținut-o fixă, într-un tremurat ușor.

     A tremurat tribuna, au tremurat foile lui Chirilă, au vibrat sufletele. Rezultatele vin și trec, momentele astea dăinuie și păstrează spiritul viu, fapt pentru care vă mulțumesc tuturor. Ușurința cu care vă deschideți și povestiți despre ”U”, altor ”U”-iști nu se poate traduce decât prin iubire pură.

Iarăşi "U" cel adevărat!

photo Cristian Cosma (click pentru link)

   Joacă la "U", îl cheamă Patrick Popescu şi e născut în Decembrie 1996. Aici a fost surprins plângând, lângă colegii lui, după un meci pierdut cu cei de la Arad. Nici colegii lui nu-s mai mari ca el, media echipei fiind de 21 de ani. El plângea să se descarce, restul sufereau la fel, parcă ne-ar fi dezamăgit cumva...Noi cântam fericiţi şi bucuraţi de ce aţi realizat voi pe teren cu sufletul. Totul natural şi firesc, aşa cum la "U" de mult nu a mai fost. Sentimente sincere se citesc pe voi după fiecare meci, fericire sau tristeţe, după două etape, totul ireal de sincer.

     Poza asta face mai mult decât toate titlurile naţionale posibile, vă spun eu. Se plânge pentru "U", dar privește în sus spre galerie cu lacrimi în ochi și încearcă să zâmbească cu un nod în gât, mai mult ca sigur. De când nu s-a mai văzut în teren jucător să plângă, să sufere pentru "U"? Gaşca asta nebună ne bucură, ne atinge şi ne uneşte; de ce? Păi aşa căldură şi stare de spirit în peluză n-a mai fost de mult, iar după meci toţi aveau zâmbete pe buze, în ochi emoţie, privind copiii ăştia cum şi-au dat sufletul pe teren pentru "U".

     Vreau să vorbesc în numele tuturor acum, îmi asum totul: Copii, nu avem ce să vă reproşăm! Bucuraţi-ne şi de acum înainte cu jocul vostru, cu ambiţia şi dorinţa voastră ce o arătaţi în fiecare secundă, cu efortul vostru depus pentru icoana ce o aveţi pe piept!

     Mulţumim că sunteţi aici, hai să ne bucurăm împreună, dincolo de rezultate, dominaţi de starea ce o dă Simbolul Unor Inimi Româneşti Pentru voi, până la capătul pământului! Facem totul pentru voi, voi totul pentru noi!

Început fără sfârşit

Poate că atunci când veteranul echipei are mai puţin de 25 de ani, devine palpabilă starea ce o dă eternul U. Poate atunci, când entuziasmul de copil nu poate fi comparat cu nimeni, poate atunci...

Din nou la drum, împreună cu o ceată de copii, ca-n curtea şcolii, cu cel din faţă ţinând mingea sub braţ, dar toţi ţinând zâmbetul pe buze, ne aruncăm iubind spre starea divină dată de Simbol. Târgovişte are onoarea de a primi în vizită gaşca faină de la U, pe care o încurajăm la fel, că fie vorba aia: Anii trec, noi tot aici. 

Am venit, am văzut, am trăit cu adevărat fericiţi cântând. Atât, mai mult nu contează!

Copiii ăştia, care nu-s tocmai copii, sunt profesionişti, dar cu entuziasm de copii în ei, vor trece peste orice obstacol mizer ce înveleşte acum clubul, purtaţi de cântec şi trăire. Haideţi să le arătăm ăstora ce înseamnă U, hai! Nimic mai pur în lume decât un copil cu potcoava pe piept, nimic mai pur în lume.

Nu avem nimic de pierdut, aşa că totul prinde contur, devine real jocul de-a U, pe care îl trăim activ sau cu dor când nu e zi de meci. Mâine tremurăm împreună! Linişte, joacă U (minutul când se se suflă-n trompetă Tăcerea), apoi haosul sufletelor noastre! Slavă ţie Studenţie!

Înainte de finală

     Am jucat cu Ceahlăul ultimul meci în Liga 1, meci care va rămâne în mintea mea mult timp, vă spun de ce. Înainte de meci, portarul nostru, Veselovsky, a fost premiat simbolic de către suporteri, în semn de recunoaștere și apreciere, cu o medalie aniversară. Merita asta, deci meciul a început cum nu se putea mai bine pentru un meci în care joacă "U". 

     La început de meci, când suporterii își legau steagurile pe gard, un copil pe la 5 ani, timid, a rugat un suporter în felul următor "Te rog, pot să te ajut să legi de gard?". Primind un răspuns afirmativ, a legat și el un șnur al steagului, apoi zâmbind spre suporterul care a legat și el ultimul șnur. Copilului i s-a spus că la meci, se mai înjură, dar el a răspuns frumos "Eu când aud că se înjură, cânt Haide U!". Frumos, tare frumos. Am avut onoarea să asist la momentul ăsta, apoi am cântat imnul cu fularul ridicat, dar nu foarte ridicat deasupra capului, pentru că un capăt al fularului era ținut de copil. Am uitat să specific că acest copil este de la casa de copii, fiind adus la meci de către un alt suporter, pe care vreau să îl salut și să îi spun un sincer Respect, deși nu îl cunosc. Nu prea știa copilul cântecele, dar de fiecare dată când se auzea un vers ce conținea Haide U, el striga tare același lucru.

     Prietenul meu de pe gard care dădea tonul, a strigat la un moment dat "Haideți să dăm una pentru suporterul nostru care a fost mereu alături de echipă, în toate meciurile din campionat, acasă sau în deplasare: Coco Predescu! Coco Predescu!". Domnul profesor Predescu a salutat gestul, cu aceeași sinceritate care îl definește, apoi a înghițit greu. L-am privit mult după acest gest, se vedea emoția.

     A fost un meci avalanșă, un amalgam de iubire și ură, cu înjurături, cântece noi, cântece vechi, cu Gaudeamus, cu tot, absolut tot. Sentiment de ură și iubire gustat ironic și fin până și de domnul profesor Predescu, care se confundă doar cu iubirea pentru "U" și prin sintagma "U, restul e tăcere" aș spune eu. Au fost și glume, multe glume, multă veselie, Mengolo fiind chemat să salute galeria de aproximativ 5-6 ori. Săracul nici acum nu înțelege ce s-a întâmplat.

     Am dansat prin tribune, toți suporterii făcând un șir indian, fiecare ținându-l pe cel din față de umeri, apoi prin peluză printre rânduri, ca un șarpe de suporteri. Am fost al treilea din față, iar al doilea s-a întors la mine când l-am lăsat puțin de umeri și mi-a spus "Prinde-te de mine, să fim uniți". Tare faină și asta.

     Ultima frumoasă pe care am văzut-o a fost legată de același suporter ce a purtat un tricou cu Dan Anca la un meci, meci despre care am scris un articol nu de mult timp. Era cu familia la meci, iar la un moment dat, când se cânta puternic "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U", s-a întâmplat asta în timp ce și ei cântau: pe versul "Ce m-aș face eu" fiica suporterului arăta cu degetul spre ea, iar tatăl arăta cu degetul spre el, ca la versul "Ce te-ai face tu", fiica să arate cu degetul către tatăl ei, iar tatăl către fiică. "U" unește oamenii, "U" sudează și leagă.

     Aș fi trist dacă aș fi pierdut ceva, dar nu am pierdut nimic, mergem înainte, căci înapoi rămân doar amintirile, iar în viitor ne concentrăm să facem altele și mai frumoase.

Urmează finala!

   

Am văzut un sincer "U"

     Meciul l-am văzut, asta e, dar cum "U" e mai mult decât un meci, am văzut și altele:

-Am văzut un fular cu sigla "Students" ce atârna la gâtul unui suporter, care purta un tricou cu Avram Iancu, iar sigla "studenților" era exact la capul lui Iancu; mai mult, pe spatele tricoului scria "Lupta continuă"
-Am văzut tricouri negre pe spatele cărora scria boldat "Ne urmăm pasiunea, sfidând represiunea"
-Am văzut un "U"-ist cu un tricou ce avea inscripționat pe el chipul lui Dan Anca, ce privea și el la meci...
-Am văzut un steag alb-negru în aer, cu un tricolor pe el.
-Am văzut un suporter ce cânta și sărea, iar în același timp ținea un copil de mână, care cânta și el la rândul lui.
-Am văzut suporterii cum cântau Gaudeamus
-Am văzut fular cu Fazzione Academica
-Am văzut cum s-a cântat "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi "U" " vreo 20 de minute fără oprire.
-Am văzut un copilaș la maxim 2 anișori în brațele tatălui său, cu o bluziță alb-neagră pe care scria "crescut pentru U". Același copilaș, cu ajutorul tatălui a bătut la toba din peluză puțin (Vedeți-l și voi aici: https://www.facebook.com/stsromania/videos/1651715411748958/?pnref=story )

"U" - spirit colectiv

     Mentalitatea prezentă la meciul dintre "U" Cluj-Napoca și Fcsb, ce leagă mii de suflete, nu poate fi trecută cu vederea. Acum, nu știu care mentalitate: cea de turmă, ancorată în efemer și scârbos din punct de vedere al trăirii, care adună doar prezență grețoasă pe stadion, sau mentalitatea care are ancoră un simbol etern, o dragoste albă ce ne coase cu neagră ață. 

     Deși mulți oameni, sufletele au fost mai puține, cu toate că cei cu "U" în inimă au făcut din meci ceva ce va dăinui cu mult după ce clasamentul va aduce zero puncte echipei noastre. 18.000 mii de RON au fost strânși prin donații de către suporterii "U" pentru a ajuta financiar echipa. Fiecare suflet alb-negru a donat cât a putut, plimbând banii din mână în mână prin tribună, de la om la om, până la scările dintre sectoare, pe unde suporterii se plimbau cu pungi pentru a colecta banii.

     Am văzut și acum gesturi superbe ce nu pot fi redate la televizor, precum cel al unui copil cam de 15 ani, care după ce și-a cumpărat un corn cu ciocolată de la stand, a primit restul, pe care l-a pus în punga unui suporter ce colecta bani. Apoi, a mers la tatăl lui și i-a spus ce a făcut, urmând ca și tatăl sa vină să doneze mai apoi. Bătrâni și nu numai, care fugeau după cei ce colectau banii, pentru a dona și ei, puteau fi văzuți la tot pasul. Frumos domnilor, frumos! Mai spun ceva frumos, despre un suporter FC Argeș care a aflat despre ce s-a întâmplat pe stadion și mi-a scris, întrebând dacă nu se poate dona și prin cont bancar, pentru că știe cum e ca echipa sufletului tău să fie la pământ. 

     Nu știu ce m-aș face fără "U", nici nu vreau să știu! Mulțumesc că existați, doamnelor și domnilor cu "U" prin vene. 

"U", regizor de trăire

-Bine...da, da...ok! Să revenim! Aseară la derby-ul sufletelor noastre, fotbal prea puțin aș zice, fapte și trăiri destule redate mai jos. 
 (Aici e doar trăire pură, așa că vă rog vizitați alte site-uri pentru cronică de meci sau declarații în limbaj fotbalistic)

     Încep: se înscrie golul, e nebunie prin peluză (închide ochii să vezi ce frumos a fost), apoi se lasă stigătele de bucurie și începe un alt cântec. Aud o conversație între un copil și tatăl lui, în pauza de câteva secunde dintre nebunia de la gol și începutul unui cântec ce avea să dureze până după partidă:

                                          

                             -Tati, cine e ăla pe care l-ai luat acum în brațe după ce m-ai luat pe mine?

                             -Nu știu, dar e un "U"-ist ca și noi și l-am luat și pe el în brațe. De ce?

                             -Păi...pot să iau și eu pe oricine în brațe când dă gol "U" ca să mă bucur?

                             -Da, pe orice U"-ist.

     Alta, faină, cu inocență de copil: spre terminarea partidei, când se cânta Slavă ție studenție, un tată, copilul destul de mic și soția coborau scările spre ieșirea din peluză ținându-se de mână , pentru a evita aglomerația, toți trei cântând imnul. Cum coborau ei, copilul se trage din mâna tatălui și se oprește lângă un domn ce flutura un steag, apoi își dă fularul jos de la gât, se uită în sus spre steag, se uită la fular, iar la steag, apoi începe a flutura fularul precum un steag, în timp ce cânta Slavă ție studenție. Se termină imnul, își pune fularul la gât, se mai uită o dată la steag și apoi fuge la părinții lui, care îl așteptau la capătul scărilor.

     Am văzut mai multe, dar mai scriu una despre un domn bătrân, chiar foarte bătrân, pe care l-am tot observat în timpul meciului că ținea fularul ridicat deasupra capului, dar nu cânta mereu. În timpul bucuriei de la finalul meciului, când toți eram coborâți din peluză, pe inelul acesteia, am nimerit să fiu exact lângă acest "U"-ist, și ce să vezi: între cântecele de bucurie, domnul striga cât îl țineau plămânii un Haide "U", atât, un sincer Haide "U"! Vă scriu sincer că eu, așa voce groasă și răgușită, n-am mai auzit niciodată - voce ștearsă, groasă, trecută și grea. Dar cânta mă, cânta! Era acolo pentru "U" și cânta, întâmplător sau nu, deasupra unui banner legat pe gard pe care scria Anii trec, noi tot aici.

     Nu știu ce s-a văzut la televizor, dar regia nu poate transmite trăirea pe care "U" o dă, atunci când ești acolo. E simplu, "U" e un regizor de trăire.