Când băieții de la "U" au replantat Salcâmul lui Moromete

Am scris despre copilul Patrick Popescu care a plâns pentru "U", am scris constant frânturi de prin tribune pentru că un bucătar plecat departe, mai iubește ideea de "U" și am vrut să fiu aproape de iubirea lui. Am mai scris despre un tată ce cânta la unison cu zâmbetul pe buze alături de fiica lui, apoi am tăcut, ani la rând...

Scriu din nou pentru toți romanticii incurabili ce au suferit în dragoste, cu accent pe dragostea pentru sport, pentru spirit, pentru ce am învățat de la părinți, bătrâni și cei ce încă zâmbesc și suferă... Accent pe o vocală, ce pentru noi e un simbol: "U".

Întâmplarea face ca niște băieți adunați într-un grup la inelul de jos, ce încă iubesc și vorbesc că deasupra lor, pe un stadion poate prea mare pentru iubirea lor nișată, mai aud un zumzet al unor cântece pentru care făceau sacrificii, m-au primit la o bere după ceva ani. Nu e ca și cum nu îi cunosc, dar vântul bate metaforic pe un stadion și ne plimbă din peluze, în colțuri de tribune, pe rânduri și sectoare diferite și grupul dispare. Tot ce rămâne e o pânză invizibilă țesută cu fir de iubire și nostalgie, asemeni uneia de păianjen, în care mijlocul ei e reprezentat de "U". Numai că "U" ăsta leagă și apropie, are gravitație proprie, așa că pânza asta de păianjen s-a retras în nucleul ei, cu tot cu oamenii prinși în ea.

Niște băieți tineri ce stau la o bere înainte de meci, mă întreabă dacă am văzut bătrânii din spate de pe terasă. Și i-am văzut... Aceiași bătrâni care cântă lângă tata, ce erau și ei tineri cândva, când eu eram copil și îi priveam, iară ei aveau alți bătrâni aproape când ei erau tineri, și tot așa...

Băieții ăștia îmi spun că noi bem bere în față pe terasă, că bătrânii stau cu ei acolo în spate. Tot pentru vocala aia ciudat de frumoasă, tot pentru "U"!

Mi-a fost dor să scriu, și acum m-a întrerupt un prieten să-mi spună că mergem spre stadion, iară eu scriam rândurile astea în zumzetul acestui bar obscur de cartier - Salcâmul. Aici ne-am întâlnit și mi-am adus aminte de salcâmul lui Moromete, un element reprezentativ al satului, al tradiției... și dacă "U" nu e un element al tradiției, atunci nu e nimic. Doar că acest salcâm nu e tăiat ca-n poveste, ci crește în ritmul lui lent și leagă generații.

Pornim spre meci, să ne salvăm de la retrogradare. Ce cuvânt fără încărcătură... Retrogradare... Cum să retrogradezi când tinerii și bătrânii se bucură că sunt legați de vocala asta și de efemerul salcâm...

Și bă Neamțule, cum de aici la Salcâmul? Păi aici se tot întâlneau bătrânii și așa ușor, ne-am lipit și noi de ei, am pus și poze cu "U" prin bar și ușor, ne-o legat locul ăsta... Aceeași idee, din altă gură.

Revin, că deraiez prin nostalgii... Scriu pentru că "U" mă leagă de bunu, de tata, de fratele meu ce au purtat potcoava asta pe piept, de prietenul meu alături de care am pictat steaguri și s-a dus în galeria din ceruri și de alți oameni frumoși care m-au primit cu ei prin microbuze să fac deplasări în siguranță, să ascult povești nemuritoare și cântece...

Scriu pentru că unele iubiri ce leagă comunități, indiferent de locul lor pe stadion, merită așternute măcar pe foi digitale...

"U" este o idee, pe care eu am îngropat-o adânc în suflet, pe un scaun din tribună, de unde am lăsat doar sufletul să cânte și ființa să fie resemnată, până ce m-am trezit după ani, cu îndrăgostiții ăștia la bere. Scriu pentru că Moromete a tăiat salcâmul și băieții de la "U" l-au replantat la tribuna de jos, în continuarea liniei de centru, cu suflet, emoție și iubire pentru alb și negru.

Nici măcar o poză în articol, nimic, doar negru pe alb căci:

Din tot a mai rămas splendoarea,
A miilor de amintiri,
Ce le păstrăm mereu în suflet,
Și vor renaște din iubiri... 

Poziția lui Butean: ”Am vrut să joc”

    După ce am citit un articol legat de refuzul de joc al lui Mihai Butean în ultima etapă de la Tărlungeni, deși a făcut deplasarea cu echipa am răbufnit nervos și l-am catalogat ca pe restul pariorilor, și nu numai. 

    Pentru că îl cunosc pe Mihai Butean, credeam că adevărul e undeva la mijloc, dar totuși am postat pe Facebook un mesaj mai dur, ce îl viza și pe el. 

    Azi am vorbit cu el despre lucrul acesta și vreau să îi fac publică opinia, pentru că băiatul ăsta chiar nu a călcat pe bec la ”U”, muncind cu adevărat. Patrick Popescu a asistat și el la situație, iar opinia lui va fi postată mai târziu, după ce ajunge acasă de la Tărlungeni.

    Foto: profil Facebook Mihai Butean

     Fără alte discuții, voi publica ce am vorbit cu Mihai:

Mihai: Nu mă așteptam ca tu să scrii așa ceva despre mine. Să te grăbești să acuzi și să faci astfel de declarații fără să știi măcar ce s-a întâmplat. Eu în primul rând am venit cu echipa la Tărlugeni, m-am antrenat toată săptămâna și nu aveam nici cea mai mică dorință să nu joc astăzi. Dar, ieri pe parcursul zilei am devenit jucător liber. Am mers l-a antrenor și l-am întrebat dacă eu mai am dreptul acum să joc, ca să știu să nu facem rău echipei în caz că nu aș mai fi avut voie să joc. Antrenorul l-a sunat pe Vali Iordănescu și acesta a hotărât să mă scoată din lot în urma discuție cu antrenorul meu. Eu am spus și mă repet. De aceea am venit până la Tărlugeni. Să ajut echipa și să joc, nu să vin până aici și să spun că nu vreau să mai joc sau chestii de genul cum se speculează prin presă. Și ți-am spus asta, pentru că nu vreau să fiu băgat în aceeași oală. Pentru că eu am dat totul din mine la fiecare meci și am fost serios și niciodată nu am fost implicat în vreun scandal.

Eu: Dar tot puteai juca azi, cu onoare și suflet curat, ca până acum. Mai ales tu, de la care vedeam altceva. Ai mers până acolo, puteai juca. Ce rău să faci echipei fiind liber... Ultimul meci, liga a III-a deja... Puteai juca, sincer...

Mihai: Și am vrut să joc. Și am mers și i-am spus antrenorului. Doar că Vali Iordănescu m-a exclus din lot și a vrut să mă trimită aseară acasă.

Eu: De ce? Pentru că ești liber?

Mihai: Probabil că din cauza asta ...

Eu: Nu prea are logică...

Mihai: Dar eu m-am antrenat și am vrut să joc și de aceea am și făcut deplasarea. Ca să joc. Nu cum scrie în presă. Că am refuzat să joc. Dar având în vedere că nu am fost niciodată implicat în vreun scandal.. Sau că nu mi-am dat interesul la fiecare meci. Îi foarte dureros ce s-a spus despre mine. Eu mi-am cerut doar să fiu liber de contract. Nu am cerut nici un ban. Am vrut să devin liber, pentru că în condițiile care sunt acum îi foarte foarte greu să mai reușești să faci ceva, să progresezi, să te antrenezi sau să realizezi ceva. Am vrut să închei sezonul și să pot să las loc de bună ziua. Asta mi-am dorit, chiar dacă am să plec de aici. Că nu se știe, poate vreodată am sa mai ajung aici...

Eu: Iartă-mă copile că am dat așa în tine...

Mihai: Nu face nimic. Ți-am spus că te înțeleg perfect și poate și eu aș fi reacționat la fel dacă eram în situația ta. Doar că printre noi mai sunt și băieți care au caracter și au încercat să facă ceva pentru acest club.

Copilul ăsta, din ce știu eu, nu a cauzat probleme la ”U”, a fost modest și muncitor, exact cum spune și el. Tind să îi dau crezare spuselor și consider că nu e cazul să fie catalogat ca restul. Nu urmăresc neapărat să spăl păcate, ci doar consider că e necesar să îi public opinia pentru că el, spre deosebire de alții, merită asta.

Dacă n-ar fi "U"…

Aşa cum vine an de an preotul să sfinţească casele, din uşă în uşă, de la om la om, din cameră în cameră, aşa vom merge noi să sfinţim oraşul cu "U", din stradă în stradă, să ne audă oamenii şi cerul, pas cu pas. După cum ştiţi, mulţi oameni nu deschid uşa la preot, aşa că nici nouă, mulţi nu ne-o vor deschide; însă nu uitaţi de ceilalţi care o fac! Din oraşul acesta, din ţara asta mare, de undeva, cineva ne va vedea şi nu va putea sta indiferent. Cum poţi sta indiferent?

10 Martie ora 17:00, în Piaţa Unirii va fi centrul lumii, va fi, după cum îi spune şi numele, Piaţa „Unirii”. Ne vom uni şi vom păşi cot la cot, toţi pentru "U", cu "U" pentru toţi în suflete, să arătăm o dragoste ce ne leagă. Un val printre clădiri şi oameni, un şarpe de iubire, mii de oameni dar o singură entitate.

„Scopul nostru nu este acela…” – Iuliu Haţieganu, definiţia lui "U". Scopul nostru este acela de a iubi şi de a demonstra încă o dată în 10.03.2016 că nu lăsăm un Simbol acum batjocorit, lovit şi sfâşiat de interese să moară. Nu vi se pare că în suflet e tot mai viu şi mai aprins ca niciodată acest Simbol? Am uitat de mult ce înseamnă prima jumătate a versului „Şi la bine, şi la rău”. „La rău” să demonstrăm cum iubim, cu devotament în fiecare pas ce va fi făcut de noi în „Marşul iubirii”, căci „La bine” e uşor.

Dragi bătrâni ce aţi cântat cu suflet acum aşternut în cărţi de istorie, veniţi şi voi căci marşul nu va fi rapid, va fi lent şi boem, să ţineţi pasul cu noi – un ritm de „Haide, hai "U"! Haide, hai "U"!”. Va fi în ritmul amintirilor ce nu se termină, va fi în aşa fel încât Someşul va încetini, să curgă el ritmul nostru. Păi dacă nu eraţi voi, acum poate nu mai era "U", dacă nu suntem noi, poate n-o mai fi "U"…

Haideţi toţi, veniţi cu fulare, cu steaguri, cu toată iubirea şi cu tot ce aveţi voi alb-negru în voi. Cum ar fi, dacă n-ar fi "U"?

Șepcile Roșii - ediția I

     Printre localnicii și jandarmii care spărgeau semințele la un nivel profesionist, la Tărlungeni a jucat gașca copiilor nebuni de la ”U”, împotriva unor ”fotbaliști” asasini și criminali, definiți prin intrările lor la minge și stilul lor de joc. În afară de același devotament dus la extrem al celor de la ”U”, nimic memorabil în timpul jocului; asasini, ciobani, țărani, rafinament și încercări de construcție...

     Patrick, lacrimile tale sincere ne apropie de ”U”, fapt dovedit de suporterii care au sărit în teren să te încurajeze ”nu mai plânge, noi suntem mândri de voi”. Ce a fost mai impresionant a fost răspunsul tău: o tăcere, cu un gest continuu de aplaudat cu mâinile ridicate deasupra capului plecat. Ce simplu e acum la ”U” - trăire. Să nu vă fie niciodată rușine să vă arătați sentimentele, indiferent de natura lor, pentru că doar așa ”U” poate dăinui în timp.

     

     Așa cum suntem obișnuiți, orice eveniment care se află sub Simbol, aduce cu el momente unice și fapte ce țin pe ”U” mai viu ca niciodată. La terminarea partidei, pornind de la jucătorii adverși, vechi Brașoveni, foști studenți la Cluj-Napoca și până la localnicii veniți la meci, ne-au felicitat și aplaudat. Obișnuiți fiind cu asemenea reacții, brusc ceva neobișnuit se întâmplă...

     Apare un domn, cărunt, trecut prin viață, cu lumină în ochi. E din 1968 în Brașov, are o plasă de culoare roșu deschis în mână, de tipul celor pe care le primești la aprozar. Tremura și radia de fericire, plasa tremura în ritmul său dezordonat. Se apropie de noi, însoțit de un alt domn mai tânăr, care tot repeta ”E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi! E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi”. Domnul nostru cu plasa în mână, spune umil de sincer ”Țin și eu cu U!”. 

     Deschide plasa, scoate din ea o carte. Galben de veche, șifonată toată, coperțile rupte și cusute, răsfoită la infinit, ștearsă. Pe carte cu un negru deschis tare la culoare, se vedea scris ”Ioan Chiriă - Șepcile Roșii. 1919-1969 ediția I”. Tremura tare cu ea în mână, era tare fericit. O deschide și ne arată cum era semnat pe ea cu pix albastru, proaspăt, ieșit din tiparul antic al cărții, autograful lui Papi.

     ”Le-o dau la prieteni, la copii, le-o dau tuturor. Ia citiți aici, dar să mi-o aduceți înapoi vă rog!” a spus; atât a spus, doar atât. Nu am putut rezista și mi-am cerut voie să îi strâng mâna pe care o simțeam emoționată, pentru că nu mi-a scuturat-o în semn de salut, ci a ținut-o fixă, într-un tremurat ușor.

     A tremurat tribuna, au tremurat foile lui Chirilă, au vibrat sufletele. Rezultatele vin și trec, momentele astea dăinuie și păstrează spiritul viu, fapt pentru care vă mulțumesc tuturor. Ușurința cu care vă deschideți și povestiți despre ”U”, altor ”U”-iști nu se poate traduce decât prin iubire pură.

Iarăşi "U" cel adevărat!

photo Cristian Cosma (click pentru link)

   Joacă la "U", îl cheamă Patrick Popescu şi e născut în Decembrie 1996. Aici a fost surprins plângând, lângă colegii lui, după un meci pierdut cu cei de la Arad. Nici colegii lui nu-s mai mari ca el, media echipei fiind de 21 de ani. El plângea să se descarce, restul sufereau la fel, parcă ne-ar fi dezamăgit cumva...Noi cântam fericiţi şi bucuraţi de ce aţi realizat voi pe teren cu sufletul. Totul natural şi firesc, aşa cum la "U" de mult nu a mai fost. Sentimente sincere se citesc pe voi după fiecare meci, fericire sau tristeţe, după două etape, totul ireal de sincer.

     Poza asta face mai mult decât toate titlurile naţionale posibile, vă spun eu. Se plânge pentru "U", dar privește în sus spre galerie cu lacrimi în ochi și încearcă să zâmbească cu un nod în gât, mai mult ca sigur. De când nu s-a mai văzut în teren jucător să plângă, să sufere pentru "U"? Gaşca asta nebună ne bucură, ne atinge şi ne uneşte; de ce? Păi aşa căldură şi stare de spirit în peluză n-a mai fost de mult, iar după meci toţi aveau zâmbete pe buze, în ochi emoţie, privind copiii ăştia cum şi-au dat sufletul pe teren pentru "U".

     Vreau să vorbesc în numele tuturor acum, îmi asum totul: Copii, nu avem ce să vă reproşăm! Bucuraţi-ne şi de acum înainte cu jocul vostru, cu ambiţia şi dorinţa voastră ce o arătaţi în fiecare secundă, cu efortul vostru depus pentru icoana ce o aveţi pe piept!

     Mulţumim că sunteţi aici, hai să ne bucurăm împreună, dincolo de rezultate, dominaţi de starea ce o dă Simbolul Unor Inimi Româneşti Pentru voi, până la capătul pământului! Facem totul pentru voi, voi totul pentru noi!

Început fără sfârşit

Poate că atunci când veteranul echipei are mai puţin de 25 de ani, devine palpabilă starea ce o dă eternul U. Poate atunci, când entuziasmul de copil nu poate fi comparat cu nimeni, poate atunci...

Din nou la drum, împreună cu o ceată de copii, ca-n curtea şcolii, cu cel din faţă ţinând mingea sub braţ, dar toţi ţinând zâmbetul pe buze, ne aruncăm iubind spre starea divină dată de Simbol. Târgovişte are onoarea de a primi în vizită gaşca faină de la U, pe care o încurajăm la fel, că fie vorba aia: Anii trec, noi tot aici. 

Am venit, am văzut, am trăit cu adevărat fericiţi cântând. Atât, mai mult nu contează!

Copiii ăştia, care nu-s tocmai copii, sunt profesionişti, dar cu entuziasm de copii în ei, vor trece peste orice obstacol mizer ce înveleşte acum clubul, purtaţi de cântec şi trăire. Haideţi să le arătăm ăstora ce înseamnă U, hai! Nimic mai pur în lume decât un copil cu potcoava pe piept, nimic mai pur în lume.

Nu avem nimic de pierdut, aşa că totul prinde contur, devine real jocul de-a U, pe care îl trăim activ sau cu dor când nu e zi de meci. Mâine tremurăm împreună! Linişte, joacă U (minutul când se se suflă-n trompetă Tăcerea), apoi haosul sufletelor noastre! Slavă ţie Studenţie!

Înainte de finală

     Am jucat cu Ceahlăul ultimul meci în Liga 1, meci care va rămâne în mintea mea mult timp, vă spun de ce. Înainte de meci, portarul nostru, Veselovsky, a fost premiat simbolic de către suporteri, în semn de recunoaștere și apreciere, cu o medalie aniversară. Merita asta, deci meciul a început cum nu se putea mai bine pentru un meci în care joacă "U". 

     La început de meci, când suporterii își legau steagurile pe gard, un copil pe la 5 ani, timid, a rugat un suporter în felul următor "Te rog, pot să te ajut să legi de gard?". Primind un răspuns afirmativ, a legat și el un șnur al steagului, apoi zâmbind spre suporterul care a legat și el ultimul șnur. Copilului i s-a spus că la meci, se mai înjură, dar el a răspuns frumos "Eu când aud că se înjură, cânt Haide U!". Frumos, tare frumos. Am avut onoarea să asist la momentul ăsta, apoi am cântat imnul cu fularul ridicat, dar nu foarte ridicat deasupra capului, pentru că un capăt al fularului era ținut de copil. Am uitat să specific că acest copil este de la casa de copii, fiind adus la meci de către un alt suporter, pe care vreau să îl salut și să îi spun un sincer Respect, deși nu îl cunosc. Nu prea știa copilul cântecele, dar de fiecare dată când se auzea un vers ce conținea Haide U, el striga tare același lucru.

     Prietenul meu de pe gard care dădea tonul, a strigat la un moment dat "Haideți să dăm una pentru suporterul nostru care a fost mereu alături de echipă, în toate meciurile din campionat, acasă sau în deplasare: Coco Predescu! Coco Predescu!". Domnul profesor Predescu a salutat gestul, cu aceeași sinceritate care îl definește, apoi a înghițit greu. L-am privit mult după acest gest, se vedea emoția.

     A fost un meci avalanșă, un amalgam de iubire și ură, cu înjurături, cântece noi, cântece vechi, cu Gaudeamus, cu tot, absolut tot. Sentiment de ură și iubire gustat ironic și fin până și de domnul profesor Predescu, care se confundă doar cu iubirea pentru "U" și prin sintagma "U, restul e tăcere" aș spune eu. Au fost și glume, multe glume, multă veselie, Mengolo fiind chemat să salute galeria de aproximativ 5-6 ori. Săracul nici acum nu înțelege ce s-a întâmplat.

     Am dansat prin tribune, toți suporterii făcând un șir indian, fiecare ținându-l pe cel din față de umeri, apoi prin peluză printre rânduri, ca un șarpe de suporteri. Am fost al treilea din față, iar al doilea s-a întors la mine când l-am lăsat puțin de umeri și mi-a spus "Prinde-te de mine, să fim uniți". Tare faină și asta.

     Ultima frumoasă pe care am văzut-o a fost legată de același suporter ce a purtat un tricou cu Dan Anca la un meci, meci despre care am scris un articol nu de mult timp. Era cu familia la meci, iar la un moment dat, când se cânta puternic "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U", s-a întâmplat asta în timp ce și ei cântau: pe versul "Ce m-aș face eu" fiica suporterului arăta cu degetul spre ea, iar tatăl arăta cu degetul spre el, ca la versul "Ce te-ai face tu", fiica să arate cu degetul către tatăl ei, iar tatăl către fiică. "U" unește oamenii, "U" sudează și leagă.

     Aș fi trist dacă aș fi pierdut ceva, dar nu am pierdut nimic, mergem înainte, căci înapoi rămân doar amintirile, iar în viitor ne concentrăm să facem altele și mai frumoase.

Urmează finala!