S-au cernut “U”-iştii !

     Iubesc pe “U” tot mai mult. Încep să văd câtă lume o face. După meciul CU KUban, meci care a umplut aproape tot stadionul, a venit vremea meciurilor cu echipele din ţară. De la meci la meci, lume tot mai puţină, apoi un val imens de lume, datorită unui târg de oi pe Arenă, iar apoi, linişte, calm, tot mai calm.

  

    Mentalitatea locală, sau felul omului de a iubi ceva, da, asta e, felul omul lui de a iubi ceva, în modul lui caracteristic de superficialitate, a început să treacă prin sită. De la o Arenă plină, la o ieşire în familie. Exact asta-mi doream. Să fim doar noi pe stadion, exact aşa cum a fost la meciul cu Pandurii. Adevărata suflare “U”-istă. 

    Pe cine interesează media de spectatori de pe stadion, numărul total de abonamente, şi aşa mai departe? Pe noi nu, pe cei care iubesc “U” cu adevărat. Noi, ca acei oameni îndrăgostiţi, ne facem datoria, mergem pe stadion, iubim “U”. Restul, încearcă doar să fie în trend cu moda, să vină pe stadion doar pentru a da check-in, sau pentru o poză nouă de profil.

    Paranteză: de câte ori nu aţi păţit să primiţi mesaje, sau să fiţi sunaţi de prieteni care se dau drept “U”-işti, să fiţi întrebaţi de scor, când joacă, cu cine, dacă pleacă Walter, ş.a.m.d. ? Eu nu vreau oameni ca cei menţionaţi mai sus în tribună, n-am chef să fiu scârbit de o medie superbă de spectatori pe stadion, care reflectă doar falsitate umană.

    Trăim în penibil, dar evadăm din el mereu, tot acei oameni, tot aceleaşi feţe, tot “U”-iştii adevăraţi. Aşa cum în familie sunt tot acei oameni, rar apare un membru nou, aşa e şi cu “U”, exact aşa; mereu noi, mereu voi, mereu acei îndrăgostiţi cu “U” în suflet.

    Pentru că în familie eşti atunci când simţi căldură alături de cei care fac parte din ea, aşa s-au simţit toţi cei care iubesc “U” la meciul cu Pandurii, aşa îmi place să cred.

    Apel: Falşilor, vă rog, staţi pe Digi, comod, relaxaţi, n-aveţi grijă, nu vă simte nimeni lipsa, că n-avem nevoie de voi la “U”.

Plutim în derivă...

     IRIS ft. Puya! 

     Atât am avut de spus. Nu mă credeți? Link:  http://www.youtube.com/watch?v=PooRIo02rWU . 

     Unde ajungem? Vă rog spuneți-mi voi unde se poate ajunge doar din nevoia de a face bani!  

     Începem cu IRIS -  formație de prestigiu, cu faimă și cu respect de sine; cu versuri superbe și care reușește să trezască sentimente din fiecare melodie, iar acum…

     Puya - la început, la începutul carierei lui era bun, chiar bun de tot, dar a dat de faimă și de bani; a fost nevoie să ,, schimbe “ totul.

    Dacă se ajunge ca arta să fie pătată de intenția clară a banului, călcând și peste mândria noastră, peste tot ceea ce am clădit în fața altora,  atunci dați-mi voie să vă spun că nu va veni sfârșitul lumii așa cum o zice Biblia. Noi, încet, foarte-ncet, ne distrugem. 

    Acum sincer, dacă nu știam cine e Puya, și dacă nu știam cine e IRIS, spuneam că nu sună rău, dar așa, nu pot decât să înghit în sec, să îmi spun părerea, și să merg mai departe.

     Treptat se pierd valori, lumea urmărește doar banul și doar nevoia de a fi mai bun decât celălalt, mai bogat, mai faimos. De ce? Pentru ce? Din ce cauză?  

     Într-o lume de rahat, cel mai frumos pute beșina, așa că, vă rog dați-mi voie să vă spun că în viitor, este foarte posibil ca următoarele colaborări să existe: Coldplay ft Guță, Gheorghe Zamfir ft. Connect-r, de ce nu, Iron Maiden ft. Andrea Bălan!

                                                                          Deprimat!

O "meserie" de "Sheriff"!

    (Poate era mai bine în felul următor "Singur împotriva tuturor - Texas Ranger!") – ce introducere am ştiut să fac şi eu, de tătă' groaza.

    Trăim într-o lume tâmpită, alergăm doar după valori materiale şi satisfacţii pe termen scurt. Apoi plecăm capul când realizăm ce am pierdut, dar e prea târziu...
Stau şi mă gândesc cum va fi după ce nu voi mai auzi acelaşi ton unic al vocii, acea accentuare specifică pe consoane dure, acel stil caracteristic al prietenului nostru Don Sheriff. Vă va fi dor, nu?
Timpul trece şi se pierd valori, mor oameni care şi-au lăsat amprenta pe Simbol. Hai să rămânem acelaşi grup unit. Hai să ne unim, purtaţi de ceea ce înseamnă “U”, să fim un tot unitar, să încercăm asta cât putem de mult!

    Acum un gând către al tău, al meu, al nostru, “Donnnn Sherifuuuu” (păcat că nu pot scrie cu sunet - era vocea lui acolo între ghilimele). Tot am auzit zvonuri că la microfon nu va mai fi Sheriffu` nostru (poate vine un mitic, sau ceva tip ce vine cu groază să prezinte ceea ce iubim noi cel mai mult… atunci se va pune şi mai mult amprenta a ceea ce numim şi urâm noi - "fotbal modern"). Vreau să îl fac pe Sheriff să rămână alături de ceea ce noi iubim,  alături de ”U” din vremurile noastre, până nu e prea târziu. Vreau un ”U” pe care il trăim acum şi care, printre altele, aduce un Sheriff la microfon!

    Pogă zice: "Domnu', rămâi, te rog... lasă gurile rele, ele vor destabilizare şi transmit ură, pentru că nu aud pe stadion un crainic asemeni marilor stadioane: un dinăla plătit regeşte, cu voce trecută pe la trei facultăţi, şcolită într-ale prezentatului, un Michael Buffer… penibil.  Ăia îs tâmpiţi! Nouă ne trebuie ceva unic, pe care tu îl aduci când te auzim. Stimabile, rupe microfonul la fiecare meci, pentru noi, apoi în cronică laudă-te că ai fost imperial şi fă-ne să ne simţim unici. Îţi mai zic ceva, şi termin, că poate lumea se cam satură: dacă nu vei mai fi acolo, atunci adevărata ta amprentă asupra acestui “U” superb se va simţi în timp şi nu vreau asta, nu vreau să îmi fie dor, vreau să rămână totul aşa cum e acum. Gândeşte-te, pune în balanţă, analizează, şi apoi decide!".

...scris din inimă, pentru un Sheriff care nu trebuie să dispară, e inadmisibil, pentru că pur şi simplu face parte din ”U”!

Odihnește-te în pace, frate!

  
    Te trezești, faci un duș, mănânci, deschizi calculatorul...și citești: "Cel care a scris istoria Universității Cluj a plecat la Ceruri, Gheorghe Bodea". Am un nod în gât.

     Cum poți să te simți când îți moare un frate? A murit un frate mai mare, a murit un frate din familia "U".

    V-aș minți să spun că am citit cărțile alea, nu am făcut-o, dar urmează. Am învățat istoria de la bunici, de la tata, de la alți frați, dar nu asta contează. Gândește-te că ți-ar muri un frate, cu care ai trăit toata viața, și nu i-ai spus nici măcar o dată că îl iubești, contează? Deloc, pentru că el știe asta, și nu are nevoie de aceste cuvinte. Așa că domnule Bodea, de sus, fă să plângă cerul cu lacrimi alb-negre!

    Ai plecat printre alți "U"-iști, acolo sus în ceruri, unde stați cu șapca roșie în cap, și cu fularul la gât. De jos, din lumea asta așa cum e ea, plec capul și îți spun un sincer "Respect pentru tot ce ai făcut pentru "U", odihnește-te în pace. Cândva, cu toții vom fi acolo sus și vom cânta "Slava ție studentie”. Ai numele scris pe o carte de istorie, nu vei fi uitat niciodată!"

    Tu ai scris acele pagini de istorie, un semn că "Noi murim! "U" niciodată!” . Veghează-ne de sus, și salută-i pe toți frații care sunt acolo!

    "U"- singura dragoste pe care o cunosc și care nu m-a trădat nici măcar o dată; mulțumesc că exiști, pentru că reprezinți un punct de sprijin în viețile noastre, până la moarte, și dincolo de ea!

Pleci? Pleacă! Crezi că plângem?

    Se-aud poveşti că pleacă Walter, celebrul, măreţul, sau “salvatore della patria”. Înţelegeţi vă rog, că pentru cei care au un “U” adevărat în suflet, nu contează, pur şi simplu, nu contează. Vremuri trec, şi vremuri vin, “U” e acelaşi. “U” suntem noi, “U” sunt cei care cântă mereu, care iubesc indiferent de ceea ce se întâmplă.

    1. Pleacă Walter, vine altul, drumul continuă. 

    2. Pleacă Walter, nu vine nimeni. Încet, încet, ne ducem în derivă, retrogradăm, rămânem în B, cu jucători second-hand, sau, poate ne vom zbate în lupta cu satele din C, într-un alt potenţial final. Şi ce? Unde e problema? Doare, şi evident nu se vrea asta, toţi vor binele simbolului, dar nimeni nu se va plânge de această soartă în caz că va exista. Sunt convins de  asta! Nimeni din cei care iubesc această stare de spirit, acest simbol, această icoană. 

    “U” e ceva mai presus de cuvinte, de lumea materială, de contingent. “U” cel adevărat nu e pătat cu mizeria de azi din sport, “U” stă deasupra noastră şi trăieşte prin suflete, prin vibraţie, nu prin cupe, performanţe sau stare materială. “U” e ceva divin, dincolo de ceea ce poţi să exprimi în cuvinte, aşa că, orice-ar fi, nimic nu poate să schimbe ceea ce noi iubim cu adevărat!

    Walter, dacă pleci: „Salut! Îţi mulţumim pentru tot ceea ce ai făcut, ne vedem când ne-ntâlnim! Ştiu că eşti afacerist, şi urmăreşti doar valoarea banului, dar pentru noi, sportul, fotbalul, nu e afacere, e pasiune, aşa că, poţi pleca, nu mă interesează deloc, chiar deloc,  cu toate că apreciez tot ce ai făcut pentru "U" ”

Axiomă: Noi murim! “U” niciodată!

Joacă "U", adevărat că joacă!

 Data: 16.04.2012 

 Ora: 19.00 

    Pentru mulți, reprezintă a doua zi de Paști, o sărbătoare importantă, care se petrece în familie, pe la rude, pe la prieteni, poate la biserică, sau poate la o masă cu tot ce îți poftește sufletul, alături de neamuri. 

    Pentru alți oameni, care văd în “U” o icoană, un simbol, data și ora asta înseamnă meci. Înseamnă prilej de bucurie pentru că văd din nou alb-negru în fața ochilor. 

    Și pentru persoanele de mai sus, pe stadion înseamnă familie, înseamnă prieteni, înseamnă tot ce îți poftește sufletul. Pentru noi, cei ce iubim “U”, înseamnă Dragobete! Înseamnă sărbătoarea iubirii, pentru că joacă “U”! 

    Pe stadion, “Hristos a înviat! Adevărat că a înviat!” se transformă în “Slavă ție studenție!”, și pe stadion, cot lângă cot, în familie, vom cânta neîncetat.

 O simplă coincidență face ca Paștele să cadă în aceeași zi cu meciul, și nu invers!

 

 

Voi, ăia ultrași!

" Către domnul Arpad Paszkany, 

     Datorită faptului că noi, Asociația KVSC vă pupăm mereu acolo unde nu intră lumina, și datorită faptului că mereu microfoanele sunt conectate la stația dumneavoastră extraordinară, solicităm următoarele materiale ultras, pentru coregrafia ce va fi afișată împotriva meciului cu Universitatea Cluj-Napoca:

-pânză de 10x30m imprimată cu sigla, alături de fețele noastre

-printarea a 20 de steaguri de 3x3 metri la imprimeria cu care ați semnat contractul acum o lună

-vopsea și pensule necesare pentru a scrie 3 mesaje

-pânză albă, aproximativ 30 metri ( 10m/mesaj )

-fulare personalizate pentru această partidă

-3 tobe mari

-1 portavoce
-sistem surround 48.1

 

   

    Vă mulțumim și așteptăm să ne trimiteți materialele direct la stadion, pentru ca nu cumva, să avem ceva probleme pe drum.

P.S.:   dacă greșit ceva la noi, ne iertați, dar am folosit google translate pentru ca să noi traducem.

 

 Aplecați-vă cu respect,

 Galeria KVSC "

  

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 

Doar 5 diferenţe…

  De dragul umilinţei, prezentăm:

1.    Pentru suporterii “U” Cluj nu contează scorul, îşi susţin echipa la bine şi la rău, indiferent ce se întâmplă.

2.    Pentru suporterii “U” Cluj nu locul ocupat de echipă contează, ci determinarea pe care jucătorii o arată, sau nu, în teren.

3.    Suporterii “U” Cluj nu huiduie echipa când ea este într-un ritm ascendent, şi mai ales nu începând din prima repriză.

4.    Suporterii “U” Cluj au fost căliţi şi crescuţi prin suferinţă, agonie, şi uneori extaz, nu prin trofee pătate, câştigate aşa cum o ştie toată lumea, prezentate de “prezentatori prefăcuţi".

5.    Pentru suporterii “U” Cluj, tot ce contează cu adevărat este trăirea pe care simbolul o trezeşte în inimi la vederea unei echipe ce poartă icoana noastră pe piept, nu jocul murdar de culise si calitatea jucătorilor, nu rezultatele imediate înregistrate, şi nu divizia sau cupa în care joacă.

“U” – reactualizări din trecut

    Multă vreme-am fost străini, doar pe Moina erai acasă, dar acel capitol s-a închis, rămâne doar în suflete. Alba, Mediaş, Bistriţa – pe unde apucam. Era să uit, mai era Clujana, tot un fel de casă, dar de ajutor social. 

    Mi-aduc aminte de când eram copil, cum stăteam în tribună pe Moina, nu în galerie, nu mă lăsa tata acolo. Spunea că-s prea mic, dar îmi povestea cum era mai demult ( eram în procesul de ucenicie, învăţam despre “U” ). Îmi spunea că nu conta locul, tot stadionul era o galerie. Îmi povestea şi bunicul pe la întâlnirile din familie, cum se cânta pe-un ton comun, din toate colţurile potcoavei să mă exprim mai poetic. Ce mai îmi spunea? Îmi spunea că atunci erau vremurile de glorie, vremuri pe care nu le-am trăit, doar le simţeam dându-mi seama cum putea să fie atunci. Nu se compara cu trăirea fizică de ei avută în acele momente, dar gândul mă ducea acolo, mă duce şi acum…

    Acum sunt şi eu în galerie, în peluză, cânt alături de “cele mai bune cunoştinţe ale mele”. Aici vreau să ajung, la ultimele partide de acasă, sau din noua casă, până se obişnuieşte lumea. La ultimele partide, a fost prezentă adevărata suflare “U”-istă. 

    Paranteză: la meciul cu ruşii de la Kuban, şi la meciul cu Steaua, a fost multă lume; aplicăm expresia “Mulţi, dar proşti”. Proşti din punct de vedere al calităţii, nu al intelectului ( deşi pe alocuri… ). Tribuna răbufnea când rata Steaua, sau când nu mai aveau Nutline. Am închis paranteza.

    Acum, la ultimele partide, am auzit şi eu pentru prima dată noul stadion cântând un “Slavă ţie studenţie” pur, alături de un puternic “Haide “U” “, dar şi alte cântări dintr-o mare de inimi alb-negre. Un fior – alături de un tremurat ciudat. S-a făcut magie, s-au teleportat vremurile din trecut? O mică, foarte mică parte din ele, dar posibil un nou început. 

    Cred, şi sunt cât de cât sigur, că un rol important ( pe lângă evidentul “U” în suflet ) l-au jucat Domnii ( un D imens ) din Vecchia Guardia. Domnii din  V.G., pentru că, din umilul meu punct de vedere, fac oarecum legătura între generaţii, uitaţi-vă la sclipirea din ochii lor, uitaţi-vă cum ridică steagul, cum cântă, asemeni celor mai tineri dintre noi. Uitaţi-vă la cum s-au poziţionat pe stadion, între peluză ( mentalitatea tânară, de tip nou, cu un avânt puternic ), şi tribuna a doua ( cei de tip vechi, cu un “U” nins în suflet, dar cu un sentiment la fel de pur ). Sunt acolo, între noi, formând un tot unitar. Aşa cred eu, asta pe lângă multe alte trăiri care fac un întreg stadion să fie un glas comun, trăiri aduse în suflet de acel ceva, acel “U”, acea icoană.

    Vremurile pe care le ştim cu toţii, fie ele trăite, fie purtate în gânduri, printr-un ideal care vrea să fie atins şi depăşit, aduc cu sine un singur lucru: Noi murim! “U” niciodată!

    Din acest punct de vedere, sper trăirea unui viitor asemeni trecutului.

Sunt de-ai Zeilor

 A: Salut! Unde-ai fost?
 B: La spovedit! Am păcate...
 
 A: Salut, ce faci?
 B: Bine, merg la biserică cu clasa, poate ne și spovedim, încă nu știu, dar trebuie omule..
 A:Cum de?
 B: Apoi primim un 10 la religie, și ne motivează 3 absențe.
 
 A:Salut, unde-ai fost ieri?
 B: La biserică! Spovedit, împărtășit. Logic domnule, e Duminică, așa trebuie, e musai!
 
 Doar discuții între majoritatea "creștinilor" de azi.

    De pe la orele de religie și de pe la puținele ( sub 5 ) slujbe pe la care am fost, am învățat altceva. Se zice că trebuie să regreți cu adevărat ce ai făcut, să nu te lauzi că ai mers pe la biserică, să fi modest, religia să fie o parte interioară a ta, un prilej de purificare și comunicare cu Divinitatea. Da` cum să nu!
 
 Așa fac toți, nu? Frecție la picior de lemn....
 
     N-am nici o treabă cu religia din Biblie, cred în niște principii solide ale mele, nu-s credincios deloc, și mă comport că atare. Nu merg la biserică, mai sudui de Cel de Sus, și nu numai. Aș vrea să fiu ca voi, credincioși în fața lumii, cu frica lui Doamne-Doamne. 
 
 Așteptăm Învierea Domnului, s-apară creștinii ca ciupercile după ploaie.
 
 Pogacean Tudor checked-în @ Muntele Athos with Gigi Becali and 2 others...


 Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Toţi ne sunt împotrivă, aşa trebuie să fie!

    Ce frumos te poţi relaxa cu un zâmbet larg pe buze, la finalul unei zile în care au fost multe competiţii sportive, de fotbal în special. Şi ce stil “impresionant” au emisiunile astea de analiză a unei partide. ( un râs ironic )

    “Îl avem chiar acum în direct pe nimeni altul decât patronul echipei Y” : “Arbitrajul! Vrem arbitrii stăini! E inadmisibil ca in 2012 să fie o hoţie într-un fotbal care vrea perfomanţă! N-au fost greşeli de arbitraj, a fost complot clar la adresa noastră!”

    "Blat!Chiar jucătorul X a fost sunat de un individ dubios şi i-a oferit bani pentru a sabota echipa”

    “ Echipa a fost in formă maximă, jucăm cel mai frumos fotbal, dar arbitrii nu ne lasă să ne facem jocul! O brigadă cumparată! Totul a fost perfect până când arbitrii au pus punct orcărei reuşite a echipei de a se apropia de titlu!”

    Pământ pe mort si hai la masă. Suntem cei mai buni, dar oameni invidioşi ne pun beţe-n roată! Avem cel mai superb fotbal, totul e perfect, doar arbitrii sunt incompetenţi!

    CAZ ŞOC LA TG. MUREŞ: "se acuză faptul că mingile au fost dezumflate!". Vă rog pregătiti-vă ca in viitor, vina să cadă pe suporteri şi pe spectatorii de rând, care n-au cântat destul de tare, sau probabil pe faptul că linia de tuşă a fost mai subţire decât era de obicei. Niciodată vina nu va cădea pe jocul prestat de echipa care a fost învinsă, e imposibil aşa ceva, ei se antrenează şi dorm câte 10 ore pe noapte, apoi au încă două antrenamente pe zi, ca in final să facă analize de partide. Ei fac totul, nu merg în club, nu beau, nu petrec aproape deloc, nu fumează exagerat de mult, au gândul doar la echipă şi la joc…

    Mai ştiţi cântecul “Americanii-s de vinăăă, ** în gură să-i ** “ ?

    Edit: “Arbitrii-s de vinăăă…”

    Pe final, vă rog frumos mergeţi la stadion cu o frică în suflet, pentru că veţi putea cădea vinovaţi pentru că echipa a pierdut! Şi încă ceva, vă rog asumaţi-vă vina dacă ea cade pe voi, pentru că asa e, aţi fost de vină! Toţi vor răul celor învinşi, niciodată nu au fost mai slabi decât adversarii lor!

                       
  Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

Izvor de sentiment

    De unde vine trăirea asta puternică și adânc întipărită în mine, în fiecare dintre noi, suporterii acestui simbol? De unde vine trăirea și fiorul ăla specific de iubire, doar gândindu-ne la ”U” ? Vreau să cred că am găsit un răspuns, unul parțial, care-mi lămurește o parte din această iubire. Știu, nu trebuie să întrebi sau să cauți răspunsuri în iubire, așa cum se zicea într-o piesă de teatru “-Tu vrei să o ai de soție, am înțeles..dar de ce o iubești așa mult pe fata mea?” , iar băiatul a răspuns “-Păi, pentru că…” ,acesta fiind tăiat brusc de tată, cu o replică formidabilă “-Atunci nu o vei avea de mireasă, în iubire nu trebuie să cauți explicații, singurul răspuns bun pe care putea-i să-l dai era “-Pentru că o iubesc” !

    Dar eu încerc să caut ceva, izvorul să îl numesc așa, de unde vine iubirea asta pentru “U” ! Și cred că am găsit, am găsit ceva acolo, ascuns adânc. Poate c-am găsit un răspuns raportându-mă la alte cluburi, la alte echipe, și la fanii acestora.Văd peste tot o sete de performanță și de pupat trofee, zi după zi, urmărind doar banii, titlul și bucuria trecătoare a victoriei. Văd peste tot cum se bucură lumea și cum stadioanele sunt pline doar dacă echipa are performanțe, și dacă vitrina lor începe a da pe afară de trofee. Și e trist!

    Mai văd fani în extaz, peluze pline și steaguri sus doar dacă echipa merge bine,iar când această este într-o cădere liberă, pustiu. Nimic! Gol! Nu are rost să mai explic, pentru că ați înțeles voi ideea, știți bine și vedeți și voi prin presă, prin medie de spectatori, prin declarații și prin tot fotbalul asta modern cu setea lui de trofee, scăldată în milioane de euro.

    Și acum, privesc în ograda noastră, în al nostru “U” ! Și văd episoade triste, văd vitrina, văd tot ce ați văzut voi, văd goluri în minutele 95, văd eșec după eșec, urmat de o victorie chinuită, văd ce a văzut un suporter “U” când întoarce capul în trecut! Totul e acolo, se știe, se cunoaște, e scris în cărți și în amintiri. Acum, totuși, cu tot ce a fost, în tribune văd aceleași fețe cunoscute, aceleași glasuri răgușite în peluză, văd tot acea dăruire și sclipire în ochi! Încep să înțeleg acum de ce iubim Universitatea Cluj-Napoca, o iubim pur și simplu pentru că această iubire sinceră are la bază suferința, orgolii pătate, tristețe, episoade cu oameni dubioși și hoți, o bază solidă în ceea ce privește astfel de lucruri. Iar acum, mă uit la aceleași fețe care mereu au fost alături de “U” la greu, aceleași persoane care din aceste lucruri urâte, au extras ce era mai frumos, frumos care i-a făcut să fie uniți, să fie cot lângă cot, pentru a nu lăsa “U” în derivă. La bine, toți îți sunt prieteni și te iubesc, la greu însă… Ei bine, la greu însă au fost suporterii “U”-Cluj, au fost mereu acolo, și care s-au unit într-un glas, dând la o parte nodul acela din gât, și care au cântat, au fost lângă “U” în orice moment. Cine e alături de “U” la greu, cine-a fost alături mereu de “U” ? Tot voi, și n-are cum să fie altfel, pentru că tot ce a fost a făcut ca suporterii Universității să fie ce sunt acum, un tot unitar, o mare familie care vede alb-negru, și care merită ceva mai bun, și care dacă nu va obține ceva mai bun, tot lângă “U” va fi mereu, pentru ca știm ca din orice moment, oricât de urât ar fi, să extragem ceva frumos, ghidați de alb și negru!
 
    Aici e izvorul sentimentului, faptul că la greu suporterii au fost uniți, și că “prietenul la nevoie se cunoaste”! Aici e izvorul, în momentele grele care au pus baza iubirii, care i-au făcut pe suporterii Universității să pună umărul la greu, pentru ca mai apoi să plutească gândind și visând alb-negru!

Un suporter care visează,
 “U” - o iubire care nu trădează!
Tudor Pogăcean

Am început ca toți: dăi cu prezentarea!

    Toată lumea-mi spune Pogă, eu sunt ăla! Acum legat de "Pogă și scrisu' "... mereu am avut o pasiune înclinată spre a scrie, spre frumusețea cuvântului. De ce să îmi fac și eu blog, să fiu pierdut printre alte zeci de mii de bloguri? Doar din plăcerea de a scrie, de a analiza ce văd, și de a transpune în cuvânt.

    Pot spune că nu sunt specializat într-un domeniu anume, mereu mi-a plăcut diversitatea, și nici n-am studii superioare într-ale scrisului ( vezi Facultatea de Litere, de Jurnalism, sau așa mai departe ), dar mereu mi-a plăcut.

   Sunt doar un tânăr din Cluj, la Facultatea de Stiințe Economice și Gestiunea Afacerilor, Secția Finanțe-Bănci, Linia Engleză...nu știu ce caut aici, părinții poate au avut un cuvânt de spus, sau poate nu, chiar nu știu ...

     Am văzut că pe toate blogurile există așa ceva, deci să mă apuc acum, pe scurt de hobby-uri și alte minuni; păi, speedcubing-ul ( rezolvarea cubului Rubik în cât mai puțin timp ), poezia, puțin darts. Baschetul, fotbalul, Universitatea Cluj-Napoca, ieșirile, sportul, cam astea-s; nimic special.

    Punct și de la capăt. Îmi place scrisul, și aici e colțul meu unde pot să o fac!