Ana, nu-i photo shooting!

     Pandurii servesc. Game. Set. Match. 6-2. 6-2. 6-2.

     Prodanca face cu nervii că Reghe e departe, iar dânsa e nesătulă ( dar a declarat că merge la Bucureşti şi face dragoste cu el). Mai bagă un pictorial Playboy. Calm, nu exploda. Jos textila! I’m sexy and I know it..wiggle wiggle wiggle, yeah.

     Răbdare stimabilo’. Un lot nu se omogenizează într-o lună. Nu-i ca şi cum te-ai dezbrăca, ai poza şi-ai da print. O fi lotul subţire, cu valori sau fără valori, dar ai răbdare. Să ştii că înţelegem situaţia actuală, şi nu-i bai că obiectivul e salvarea de la retrogradare. Aia chiar nu-mi pasă. Vreau să văd dăruire şi ambiţie, dar asta se va vedea (sper) după omogenizarea lotului.

      Ăia nici nu se cunosc, nu se simt deloc. Eu cred că încă se mai întreabă între ei care pe ce post joacă. Nu de alta, dar fac pariu că mai mult vorbesc prin semne. Aş merge la antrenament să-i încurajez. Dar ca limbă străină, ştiu la un nivel „mai de domne’-ajută” doar engleza. Crezi c-aş putea să mă fac înţeles? 

     Clau declarase că se simte umilit. Păi a fost sportiv, şi are caracter. Sper să te lămuresc: se simte umilit pentru că, lăsând la o parte conjunctura, n-a avut timpul necesar pentru a-şi arăta calităţile. Are şi el vina lui de moment, sunt convins, dar crezi că nu e frustrant pentru el că n-a avut timpul necesar să dea tot ce e mai bun? Dacă trece timpul, şi pune suflet dar tot nu iese nimic, asta e. A încercat. Respectăm asta. Dar dacă iese ceva? 

Calm tipo`. E sport. Nu e photo shooting.

Reporter

Am deschis televizorul, mi-am dat seama că juca Petrolul, doar după culori. Ce scârbă îmi e de gunoaiele astea de caractere. „Sportul formează caractere” spune un citat celebru. Încerc să fac pe filozoful „Sportul forma caractere” sau „Sportul mai formează caractere, uneori”.

Greaţă. Scârbă. Gunoaie.

„Da mă, tu, ăsta, ce tot comentezi aiurea, tu ce-ai face?  Ai sta pe un salar „mizer” sau ai pleca pe bani mai mulţi?” se aude din vestiarul Petrolului.

„Gunoaielor, nu la asta se rezumă, ci la modul în care aţi plecat! Pleci, nimeni nu zice să nu o faci, e locul tău de muncă, e venitul tău gunoiule, dar să pleci aşa?”

„Aşa cum mă?!”

„Mă?! Spune-mi domnule, te rog. Nu eu sunt cel care îl întrece pe Cocoşatul de la Notre Dame, jucătorule profesionist. Toţi sunteţi un prinţ şi-un epilat, dar mai strâmbi ca pişatul boului. M-am plictisit să vă bag în seamă. Vă explic acum: v-am cântat, v-am iubit, şi plecaţi fără să scoateţi un cuvânt? Fără să spuneţi nimic, plecaţi cu capul plecat pe uşa din spate jegoşilor. O declaraţie penibilă de fotbalist măcar... Păi atunci trebuia să veniţi la finalul partidelor să ne aplaudaţi şi să cântaţi alături de noi, chiar şi atunci când nu eraţi învingători, sau când ne-aţi vândut? Scuze, cred că şi atunci eraţi prefăcuţi, doar v-aţi respectat o clauză din contract, nu?  Unde dracului vă e minimul de bun simţ, caracterul e prea mult spus? Unde? V-aş sfinţi dacă v-aş scuipa; scursuri ale societăţii, nimicuri...”

„Păi eu nu-l mai am, de la pumnul ăla luat” spuse Galamaz.

„Eu m-am epilat, mi-am pilit unghiile şi s-a dus” spuse Grozav.

„Al meu e... implantat, la Bianca” spuse Cristea.

...iar restul fugeau spre vestiar, doar Dorinel Popa se bătea în piept strigând „Eu nu trădez, eu am greşit, dar mi-am ascultat sufletul şi m-am întors” (cred c-a fost scuipat apoi, nu-mi aduc aminte)