Printre localnicii și jandarmii care spărgeau semințele la un nivel profesionist, la Tărlungeni a jucat gașca copiilor nebuni de la ”U”, împotriva unor ”fotbaliști” asasini și criminali, definiți prin intrările lor la minge și stilul lor de joc. În afară de același devotament dus la extrem al celor de la ”U”, nimic memorabil în timpul jocului; asasini, ciobani, țărani, rafinament și încercări de construcție...
Patrick, lacrimile tale sincere ne apropie de ”U”, fapt dovedit de suporterii care au sărit în teren să te încurajeze ”nu mai plânge, noi suntem mândri de voi”. Ce a fost mai impresionant a fost răspunsul tău: o tăcere, cu un gest continuu de aplaudat cu mâinile ridicate deasupra capului plecat. Ce simplu e acum la ”U” - trăire. Să nu vă fie niciodată rușine să vă arătați sentimentele, indiferent de natura lor, pentru că doar așa ”U” poate dăinui în timp.
Așa cum suntem obișnuiți, orice eveniment care se află sub Simbol, aduce cu el momente unice și fapte ce țin pe ”U” mai viu ca niciodată. La terminarea partidei, pornind de la jucătorii adverși, vechi Brașoveni, foști studenți la Cluj-Napoca și până la localnicii veniți la meci, ne-au felicitat și aplaudat. Obișnuiți fiind cu asemenea reacții, brusc ceva neobișnuit se întâmplă...
Apare un domn, cărunt, trecut prin viață, cu lumină în ochi. E din 1968 în Brașov, are o plasă de culoare roșu deschis în mână, de tipul celor pe care le primești la aprozar. Tremura și radia de fericire, plasa tremura în ritmul său dezordonat. Se apropie de noi, însoțit de un alt domn mai tânăr, care tot repeta ”E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi! E U-ist și el, poate mai U-ist ca voi”. Domnul nostru cu plasa în mână, spune umil de sincer ”Țin și eu cu U!”.
Deschide plasa, scoate din ea o carte. Galben de veche, șifonată toată, coperțile rupte și cusute, răsfoită la infinit, ștearsă. Pe carte cu un negru deschis tare la culoare, se vedea scris ”Ioan Chiriă - Șepcile Roșii. 1919-1969 ediția I”. Tremura tare cu ea în mână, era tare fericit. O deschide și ne arată cum era semnat pe ea cu pix albastru, proaspăt, ieșit din tiparul antic al cărții, autograful lui Papi.
”Le-o dau la prieteni, la copii, le-o dau tuturor. Ia citiți aici, dar să mi-o aduceți înapoi vă rog!” a spus; atât a spus, doar atât. Nu am putut rezista și mi-am cerut voie să îi strâng mâna pe care o simțeam emoționată, pentru că nu mi-a scuturat-o în semn de salut, ci a ținut-o fixă, într-un tremurat ușor.
A tremurat tribuna, au tremurat foile lui Chirilă, au vibrat sufletele. Rezultatele vin și trec, momentele astea dăinuie și păstrează spiritul viu, fapt pentru care vă mulțumesc tuturor. Ușurința cu care vă deschideți și povestiți despre ”U”, altor ”U”-iști nu se poate traduce decât prin iubire pură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu