Aşa cum vine an
de an preotul să sfinţească casele, din uşă în uşă, de la om la om, din cameră
în cameră, aşa vom merge noi să sfinţim oraşul cu "U", din stradă în stradă, să ne
audă oamenii şi cerul, pas cu pas. După cum ştiţi, mulţi oameni nu deschid uşa
la preot, aşa că nici nouă, mulţi nu ne-o vor deschide; însă nu uitaţi de
ceilalţi care o fac! Din oraşul acesta, din ţara asta mare, de undeva, cineva
ne va vedea şi nu va putea sta indiferent. Cum poţi sta indiferent?
10 Martie ora
17:00, în Piaţa Unirii va fi centrul lumii, va fi, după cum îi spune şi numele,
Piaţa „Unirii”. Ne vom uni şi vom păşi cot la cot, toţi pentru "U", cu "U" pentru
toţi în suflete, să arătăm o dragoste ce ne leagă. Un val printre clădiri şi
oameni, un şarpe de iubire, mii de oameni dar o singură entitate.
„Scopul nostru nu
este acela…” – Iuliu Haţieganu, definiţia lui "U". Scopul nostru este acela de a
iubi şi de a demonstra încă o dată în 10.03.2016 că nu lăsăm un Simbol acum batjocorit,
lovit şi sfâşiat de interese să moară. Nu vi se pare că în suflet e tot mai viu
şi mai aprins ca niciodată acest Simbol? Am uitat de mult ce înseamnă prima
jumătate a versului „Şi la bine, şi la rău”. „La rău” să demonstrăm cum iubim,
cu devotament în fiecare pas ce va fi făcut de noi în „Marşul iubirii”, căci „La
bine” e uşor.
Dragi bătrâni ce aţi
cântat cu suflet acum aşternut în cărţi de istorie, veniţi şi voi căci marşul
nu va fi rapid, va fi lent şi boem, să ţineţi pasul cu noi – un ritm de „Haide,
hai "U"! Haide, hai "U"!”. Va fi în ritmul amintirilor ce nu se termină, va fi în
aşa fel încât Someşul va încetini, să curgă el ritmul nostru. Păi dacă nu eraţi
voi, acum poate nu mai era "U", dacă nu suntem noi, poate n-o mai fi "U"…
Haideţi toţi,
veniţi cu fulare, cu steaguri, cu toată iubirea şi cu tot ce aveţi voi
alb-negru în voi. Cum ar fi, dacă
n-ar fi "U"?
Bravo!!!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos!
ȘtergereMulțumesc frumos!
ȘtergereFrumoase cuvinte, pacat ca majoritatea clujenilor cand aud de U, tot ce stiu sun scandaluri, proteste, obiecte distruse, care de altfel sunt lucruri adevarate. Pacat ca suporterii nu mai stiu sa fie suporteri. Faptul ca mergi la un meci de fotbal (si nu numai) doar ca la final ,,sa se lase cu scandal" e o mare idiotenie. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca cineva mai si investeste bani sa remedieze aceste probleme. Parerea mea!
RăspundețiȘtergereCa sa nu mai vorbim de faptul ca in fotbal se invart niste bani nejustificati, fara sa se obtina rezultate, cand alte sporturi unde chiar se fac performante si se obtin medalii sunt aruncate ca gunoaiele la tomberon. Mai e si faptul ca Romania duce lipsa de specialisti pe domenii variate (vezi inginerie si medicina), dar hai sa ne facem toti fotbalisti ce naiba, niste pile bine plasate si chiar daca dai cu stangul in dreptul ajungi la un salar mai mare decat unu care face 6 ani de facultate (UMF). Cand vine vorba de fotbal Romania nu are standard, are oameni cu pile.
RăspundețiȘtergere