duminică, 3 mai 2015

Am văzut un sincer "U"

     Meciul l-am văzut, asta e, dar cum "U" e mai mult decât un meci, am văzut și altele:

-Am văzut un fular cu sigla "Students" ce atârna la gâtul unui suporter, care purta un tricou cu Avram Iancu, iar sigla "studenților" era exact la capul lui Iancu; mai mult, pe spatele tricoului scria "Lupta continuă"
-Am văzut tricouri negre pe spatele cărora scria boldat "Ne urmăm pasiunea, sfidând represiunea"
-Am văzut un "U"-ist cu un tricou ce avea inscripționat pe el chipul lui Dan Anca, ce privea și el la meci...
-Am văzut un steag alb-negru în aer, cu un tricolor pe el.
-Am văzut un suporter ce cânta și sărea, iar în același timp ținea un copil de mână, care cânta și el la rândul lui.
-Am văzut suporterii cum cântau Gaudeamus
-Am văzut fular cu Fazzione Academica
-Am văzut cum s-a cântat "Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi "U" " vreo 20 de minute fără oprire.
-Am văzut un copilaș la maxim 2 anișori în brațele tatălui său, cu o bluziță alb-neagră pe care scria "crescut pentru U". Același copilaș, cu ajutorul tatălui a bătut la toba din peluză puțin (Vedeți-l și voi aici: https://www.facebook.com/stsromania/videos/1651715411748958/?pnref=story )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu