Cum poţi să spui că ”U” stă să moară? Poate,
pentru voi, ăştia ce o spuneţi, pare că ”U” e la capătul zilelor. Oamenilor,
dacă nu ştiţi ce înseamnă ”U”, nu mai vorbiţi aşa în vânt...Dacă vouă nu vă
bate inima în ritmul solemn de „Slavă ţie studenţie”, e problema voastră, dar
nu spuneţi că ”U” moare...
Hai să îţi explic, poate vei cădea pe
gânduri puţin, aşa, cât să nu te doară...
Distrugeţi toate bisericile, dar credinţa
tot va exista. Distrugeţi toate bibliotecile şi şcolile, dar dorinţa de a
învăţa şi a descoperi, tot va exista. Distrugeţi-ne sufletele, dar iubirea tot
va exista, ş.a.m.d. Omule! O
idee nu poate niciodată să moară, şi dacă reuşeşti să înţelegi asta, poate, cel
puţin, vei tăcea şi nu vei mai spune că ”U” moare! Nu moare nimeni, moare doar
efemerul, el moare. ”U” e acolo, deasupra tuturor, e o stare de spirit, şi nu
are cum să fie stinsă.
Convingeţi-mă că puteţi distruge asta, şi
mă resemnez, dar până atunci tăceţi, pentru că voi nu aveţi capacitatea de a
vedea mai departe de un televizor, de un clasament, de o cupă, de un transfer,
sau de un rezultat. Voi nu iubiţi, voi sunteţi dintre ăia cărora le e frică să
iubească necondiţionat.
